Mircea Badea a povestit cum l-a cunoscut pe Adrian Mutu, selecţionerul naţionalei României U21.
"Eu l-am cunoscut pe Adrian Mutu înainte de pandemie. Eram într-un local, el era la o masă, eu la alta, şi la un moment dat am ajuns să fim la aceeaşi masă şi am avut de vorbit multe lucruri tari. La un moment dat, dimineaţa, eu culcându-mă pe la 4-5 dimineaţa, după un roze binemeritat, două, trei, nu mai ştiu ce am făcut cu telefonul şi îmi dau seama că am format un număr. Mă uit pe cine sunasem, pe Adrian Mutu.
Am zis NU, NU, NU, am apăsat pe închis. Am stat un pic, vă daţi seama, sper că nu l-am trezit pe om. M-am culcat.
Mă sună Mutu pe la 13:00. Îi zic că îmi cer scuze, că am apăsat din greşeală, la care el îmi zice să stau liniştit şi apoi "Eşti ok, nu?". Mi-a zis că primul lucru pe care l-a făcut dimineaţă când a văzut că l-am sunat a fost să intre pe net să vadă dacă s-a întâmplat ceva cu mine", a declarat Mircea Badea despre Adrian Mutu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News