Mircea Badea, propunere de nerefuzat pentru Tolontan după închiderea GSP pe print

Foto: Antena 3 CNN
Foto: Antena 3 CNN

Mircea Badea i-a făcut o propunere lui Cătălin Tolontan.

În urmă cu doar câteva zile, ediția de print a Gazetei Sporturilor a fost stopată, efect al deciziei companiei elvețiene Ringier. Totodată, Cătălin Tolontan a fost exclus din GSP, mai înainte ocupând postul de redactor-șef în cadrul publicației menționate.

Deși Cătălin Tolontan rămâne la Libertatea, decizia pare că a scindat publicul român în două, unii considerând alegerea făcută de elevțieni drept una greșită.

Mai mult decât atât, deși s-a vehiculat că Gazeta va fi închisă, nu a fost vorba decât despre ediția de print, GSP continuându-și activitatea în mediul online.

Odată cu o altă ediție „În gura presei”, de la Antena 3 CNN, Mircea Badea a comentat din nou situația, oferindu-i chiar și o propunere lui Cătălin Tolontan, o propunere despre care unii ar spune că e „de nerefuzat”:

„Trecem mai departe. Gazeta Sporturilor. Am înțeles că e foarte importantă în România treaba asta. Nu neg, dar n-am înțeles de ce, dar am înțeles că e importantă. Prestigiosul ziar Libertatea:

„Pentru că Gazeta tipărită a fost închisă peste noapte”, iar asta cu „peste noapte”, dar peste ce trebuia închis? Cum se închide? Să facă un ghid, „Ghidul micului închizător de ziare”, scris de Tolontan.

„Gazeta a fost închisă peste noapte. Jurnaliștii și cititorii nu au mai apucat să-și ia la revedere”, băi, e aproape suprarealist ce citesc.

„Redacția Libertatea a oferit acest spațiu astăzi, într-o ediție specială, pentru istoria presei și a sportului nostru”, eu nu știu, să mă ridic în picioare?,

„Vă mulțumim și vă iubim”, nu aș putea să vă asigur de reciprocitate.

Da, ne iubește Tolo, nu eram pregătit pentru iubirea lui Tolo. „Gazeta Sporturilor și-a stopat ediția de print prin decizia companiei Ringier cu câteva luni înainte de a intra în centenarul existenței sale. GSP va continua doar online”, dar de ce nu cumpără Tolontan și redacția, să se privatizeze prin metoda MEBO (N.R.acronim din engleză pentru Management Employee Buyouts), să zică „Domne, scoatem noi în continuare pe print.”

Ce zicea Mircea Badea despre închiderea GSP, în urmă cu puțin timp

Comentariul lui Mircea Badea nu vine fără un alt context, mai înainte cu o zi precizând următoarele:

„Da. Deci, la redacția Gazeta Sporturilor, patronatul este trustul Ringier, trust elvețian, care, înțeleg, a decis să nu mai scoată ediția pe hârtie și că Tolontan să se care de acolo. „Ediția de print a Gazetei Sporturilor a fost închisă peste noapte”, și dacă era închisă peste zi? Și? „Ziarul de miercuri a fost ultimul, Ringier i-a cerut lui Tolontan să plece de la GSP”, și?

Eu n-am înțeles care e subiectul, e o știre, da, dar atât. Ea e prezentată ca o știre la care pare că ar trebui să mă inflamez. Ok, nu mai apare pe hârtie.”

„Conform jurnaliștilor GSP, ei spun că au aflat astăzi, că 1 noiembrie ar fi ultimul număr. Gazeta Sporturilor ar fi împlinit în 2024 un secol de existență neîntreruptă”. Ok, și dacă patronul, Ringier, a zis „nu mai vreau”, care e treaba? E patron. Te duci la Registrul Comerțului și întrebi cine e. Trebuia să-i ceară voie lui Tolontan? Publicului? Să zică „Auzi, Badea, tu ce zici?” Nu știu, trăi-ți-ar, e întreprinderea ta, mă întrebi pe mine ce să faci cu ea? Păi ce, eu sunt consultant?”, a fost declarația lui Mircea Badea în legătură cu cea mai nouă decizie a trustului Ringier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel