Mircea Badea i-a făcut o propunere bombă lui Ștefan Mandachi, românul care a construit primul metru de autostradă din Moldova.
Ideea realizatorului TV a venit după ce Ştefan Mandachi a formulat o scrisoare adresată ”domnilor Prim-miniştri Orban şi Câţu" în care arată că măsurile adoptate de Guvern pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirus pot aduce falimentul unei întregi industrii în contextul în care el are un lanț de fast-food.
Antreprenorul s-a plâns că vânzările din restaurantele sale au scăzut dramatic, la fel cum au scăzut încasările la toate restaurantele concurente. De asemenea, el a arătat că s-au înjumătăţit solicitările de cazare în hotelurile pe care le deţine.
Mircea Badea a venit cu o idee foarte tare pentru Ștefan Mandachi: să-și facă o firmă de construit autostrăzi dacă tot a promis Guvernul PNL că se apucă de treabă în acest sens.
”Am o idee extraordinară! Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului, tocmai ne-a spus că face autostrăzi. Băi, Mandachi, dacă nu mai merge treaba cu ciorbițele și nu mai face lumea turism, tu ai dovedit că poți face autostrăzi metru cu metru, pas cu pas, așa că fă-ți o firmă de autostrăzi. Nu trebuie neapărat să faci ciorbițe toată viața dacă nu mai merge treaba”, a spus Mircea Badea.
Marți seara, șeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a afirmat că în cadrul şedinţei de guvern au fost adoptate o serie de hotărâri pentru deblocarea unor proiecte de investiţii în domeniul infrastructurii, menţionând în acest sens Centura Bucureşti-Sud sau Autostrada Sebeş-Turda.
"În această perioadă, Guvernul rămâne concentrat pentru asigurarea măsurilor necesare pentru derularea proiectelor de investiţii care pot sprijini dezvoltarea economică a României, şi, în acest sens, au fost aprobate hotărârile de guvern pentru deblocarea situaţiilor privind exproprierile pentru mai multe proiecte de investiţii importante, Centura Bucureşti-Sud, Autostrada Sebeş-Turda, varianta ocolitoare Bacău - sunt doar câteva dintre aceste proiecte", a precizat Dancă, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de guvern.
De asemenea, el a făcut referire şi la actualizarea studiilor de fezabilitate pentru proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov şi al autostrăzii Târgu Mureş - Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu