Ronald Gavril a fost invitatul lui Mircea Badea miercuri, la ora 00:00, în emisiunea "În gura presei".
Campionul de box al Americii și, în curând, al lumii a povestit cum s-a desfășurat meciul recent din Las Vegas în care a fost învins de David Benavidez după douăsprezece runde. Impropriu spus învins pentru că, de fapt, conform specialiștilor și publicului, Ronald Gavril a câștigat meciul, dar decizia arbitrilor a fost alta. Unul l-a văzut învingător pe Ronald Gavril, ceilalți doi pe David Benavidez. Scorul a fost foarte strâns.
Băcăuanul, despre care rareori se vorbește în România, deși în America este pe buzele tuturor, în meciul cu David Benavidez a boxat cu niște mănuși care aveau imprimat pe ele tricolorul. Și le-a comandat special pentru această întâlnire. Ronald Gavril merită toată aprecierea și pentru că a ajuns unde a ajuns doar pe talentul și munca lui, fără niciun ajutor din partea României. Cât costă acele mănuși? Cam 500 de dolari. Acest detaliu a trecut neobservat de către cei mai mulți români.
"Mai simt un pic durere după acel meci. Dar sunt un băiat puternic care a muncit toată viața și sunt sigur că voi deveni campion mondial, poate nu anul acesta, dar anul viitor voi avea din nou șansa pentru titlu. M-a durut foarte mult pentru că știu că am câștigat. Nu o spun eu, ci specialiștii care au văzut meciul. Sunt puternic și trec peste pentru că aceasta este cheia succesului", a zis Ronald Gavril la Antena 3.
[citeste si]
"Mănușile, da, le-am comandat special să fie tricolore! Le-am comandat special pentru meciul cu David Benavidez", a zis cu mândrie băcăuanul. Mircea Badea a spus că o astfel de pereche de mănuși costă în jur de 500 de dolari.
Ronald „The Thrill" Gavril (31 ani) a suferit a doua sa înfrângere la profesioniști, având 18 victorii (14 KO) și a ratat șansa de a deveni al cincilea boxer român campion mondial la profesioniști, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu.
Pugilistul băcăuan Ronald Gavril face parte din echipa celebrului Floyd Mayweather.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu