Mircea Badea, urare pentru Traian Băsescu, de ziua lui

Realizatorul emisiunii "În gura presei", Mircea Badea, i-a făcut o urare inedită președintelui Traian Băsescu. 

"E ziua domnului Traian Băsescu și îi doresc cel puțin următoarele douăzeci de zile de naștere să le aniverseze la pușcările, acolo unde-i este locul. Aștept să văd acțiunea virilă a justiției independente, desigur independente, în legătură cu sinfurul personaj din această țară care are imunitate. Toată acea propagandă absolut jegoasă și mincinoasă conform căreia parlamentarii au imunitate, ceea ce este o minciună, a fost folosită în mod ticălos de Băsescu, singurul om din România cu imunitate. Atunci mă gândesc că din momentul în care nu va mai avea imunitate, justiția din România, în independența și priceperea ei extraordinară, să apuce să cerceteze pentru că avea imunitate și nu putea fi nici măcar cercetat. El și cu Biblia, crede și nu cerceta. În curând cred că va putea fi cercetat și-l va vârî acolo unde-i este locul și minimum 20 de toamne să le petreacă la pușcărie. Tomni, ca să înțeleagă și EBa" este urarea pe care i-a făcut-o, marți seară, realizatorul emisiunii "În gura presei", Mircea Badea, președintelui Traian Băsescu. 

Traian Băsescu a împlinit, marți, 63 de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel