Avocatul familiei lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, a anunțat, marți, când vor fi date spre vizionare imaginile în care ar apărea Mircea Băsescu în timp ce ar negocia cu familia interlopului pentru eliberarea acestuia.
În finalul emisiunii „100 de minute”, de la Antena 3, Alessandra Stoicescu l-a întrebat pe Pavel Abraham când vor fi făcute publice imaginile despre care familia lui Bercea Mondial a transmis că ar fi compromițătoare pentru Mircea Băsescu.
Avocatul a explicat că Bercea Mondial va fi mutat, miercuri, la Penitenciarul Poarta Albă, unde ar urma să fie audiat de anchetatori. Abraham a precizat că la audieri va putea participa și el, în calitate de avocat al interlopului, astfel că imaginile respective ar urma să fie oferite în acel moment anchetatorilor.
Avocatul a precizat că impactul, în urma apariției respectivelor imagini, va fi unul devastator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News