MIRCEA BĂSESCU rămâne în arest

Mircea Băsescu   râmâne în arest, după ce magistrații Curții de Apel nu  au admis cererea de cercetare a acestuia în stare de libertate. Fratele președintelui Traian Băsescu urmează să execute cele 30 de zile de arest. 

MIRCEA BĂSESCU a fost adus cu duba, vineri dimineaţă, la Curtea de Apel. Fratele preşedintelui Traian Băsescu va fi cercetat în libertate.

Bercea Mondial  a afirmat, joi, la DNA, că fiul său, Florin Anghel, i-a spus că i-a dat lui Mircea Băsescu 600.000 euro ca să-l scape pe el și a aflat despre acest lucru după momentul arestării sale.

Despre banii luați de Mircea Băsescu, el a subliniat că știe de la televizor și din ce i-a relatat fata lui, Izaura Anghel.

"Am fost arestat și nu știu nimic. Eu nu-l bag pe nașu', că nu știu nimic. Eu vreau să se împace copiii mei cu nașu'. E păcat de el, e bolnav, are doi copii, să ne dea banii și să se împace. (...) Eu altceva nu știu, le-ar fi spus anchetatorilor Bercea, adăugând că nu vrea să fie chemat în instanță ca martor, potrivit surselor citate.

Bercea Mondial ar fi povestit că și-a vândut un teren cu 680.000 euro și niște case înainte să fie arestat și că fiul său nu i-a cerut voie să dea banii din aceste tranzacții.

Potrivit surselor, acesta ar fi precizat că nașu a greșit că le-a luat banii și a făcut flagrant".

Bercea Mondial a susținut că o parte din bani ar fi ajuns la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, ca să-i reducă pedeapsa cu un an și trei luni, însă acest lucru îl știe tot de la fiica lui, căreia i-ar fi spus Mircea Băsescu.

De asemenea, el le-ar fi declarat procurorilor că l-a sunat pe nașu, joi sau miercuri, 18 sau 19 iunie 2014, la 9 sau 10
dimineața, pentru a-i reproșa că l-a pus pe cursă, iar acesta ar fi negat.

Acesta a mai arătat, în fața anchetatorilor, că banii dați lui Marian Căpățână nu erau pentru a cumpăra societatea Aversa, ci pentru ca Mircea Băsescu să obțină eliberarea lui.

Sandu Anghel a relatat că fiul său i-a spus că Marian Căpățână s-a dus la ei și a susținut că a fost trimis de nașul de la Constanța să îi dea bani ca să-l scape pe el de pușcărie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel