Economistul Mircea Coșea a analizat care ar trebui să fie prioritățile României, în contextul realităților europene și situației geostrategice.
Publicitate
DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, PărințiȘiPitici, DCNewsTV și RadioDCNews, a organizat, în data de 19 octombrie 2023, dezbaterea în sistem hibrid cu titlul „Asigurările complementare, soluția ca pacientul român să fie pacient european în România”.
Întrebat ce opinie are referitor la piața asigurărilor de sănătate, economistul Mircea Coșea a răspuns:
„Eu am mai studiat lucrul ăsta fără să fiu implicat direct. Acum, așa a vrut soarta, așa a vrut Dumnezeu, ca de la începutul anului să fiu implicat direct într-o problemă foarte complicată de care, slavă Domnului, am scăpat datorită șansei pe care am avut-o de a fi cunoscut, nu neg lucrul ăsta. Mi se deschid ușile mai ușor pentru că sunt mai vizibil decât alții. Asta a fost o șansă, mă rog, n-am niciun merit pentru asta, pentru că am nimerit într-un sistem de performanță, cunoscând niște personalități din mediul medical. Deci am fost nevoit să fac terapie, radioterapie și chimioterapie. Am făcut astea la un spital în niște condiții excelente. Spitalul nu este public, este privat, dar beneficiind de sistemul ăsta care este oncologic, n-am plătit. Dar mergând în fiecare zi, timp de o lună și jumătate, la o oră fixă acolo, am întâlnit aceleași persoane, pentru același tratament, care, spre deosebire de mine, trăiau o tortură, pentru că nu erau din București.
Deci ei cheltuiau bani proprii, ca să vină de la distanță, să piardă o zi întreagă cu bolile care îi chinuiau. Am văzut că ceea ce este absolut necesar în România este o egalizare a condițiilor, pentru că țara asta, din punct de vedere economic, este o țară care apare ca fiind subdezvoltată, pentru că sunt diferențe foarte mari în teritoriu. Sunt câteva zone excelent dezvoltate, aproape identice cu unele orașe din Occident, dar altele sunt în Evul Mediu. Acolo nu numai că nu putem să aplicăm eliminarea cash-ului, dar nu putem să aplicăm nici primele măsuri de asistență sanitară, să zicem, obligatorii.
Cele trei mari probleme, și anume: alimentația, locuința și educația sunt completate acum, în bugetul familiei, de asistența medicală, care înseamnă medicamente și posibilitatea de a merge în anumite locuri, unde există niște echipamente cu totul speciale. Apropo, în România sunt vreo 80 de astfel de echipamente, trebuiau să fie vreo 2000 și ceva - ăstea de cercetare a unor boli atât de grave. Ei, în condițiile astea, problema pe care eu mi-o pun în contextul a ce discutăm astăzi este dacă vom putea merge în direcția dorită, europeană, în condițiile în care veniturile din România sunt în scădere. În condițiile în care calitatea vieții și, până la urmă, ceea ce înseamnă spirit european, pentru că asta ne-am dorit, nu pot fi realizate pentru că sunt niște incapacități de ajutor de acum înainte.
Dacă ne uităm în statistici, vedem că România este printre primele țări din Europa din punct de vedere a stării mizerabile de sănătate. Adică este prima sau a doua țară din punct de vedere al bolilor cardiovasculare, la fel la cancer, la fel la diabet, acum apar și boli care credeam că sunt eradicate. Asta înseamnă că e nevoie să facem ceva, dar noi n-am făcut aproape nimic. Spitalul la care eu am beneficiat de asistență nu era din banii României, ci era o investiție străină. Spitalele alea care ni se promit de vreo 15 ani, nu se fac. Mai este un spital care s-a făcut din bani privați, prin asociația unor doamne care sunt de lăudat. Altfel, nimic! Prin PNRR s-a renunțat la anumite lucruri. De pildă, spre exemplu, asistența medicală începe de la o vârstă fragedă, iar cheltuielile pentru creșe, pentru grădinițe au fost scoase.
Acum apare o problemă foarte gravă, și anume că, aproape sigur vom asista la o creștere a prețurilor pentru medicamente. Reprezentanții industriei din România ne spun clar că nu se mai pot respecta anumite baremuri pentru că sunt costuri. Avem costuri cu energia, costuri cu carburantul, costuri cu toate astea, pe care le știm. Și mai este un lucru foarte interesant, și anume că o statistică de necontestat, europeană, arată că pacienții din România sunt privați de medicamentele moderne. Durează doi sau trei ani ca să ajungă la noi un medicament modern, iar acum există o criză a medicamentelor importante - te duci în farmacie și nu sunt. Există și această promovare a anumitor suplimente alimentare care te fac și mai frumos, și mai tânăr, dar și mai norocos. Sunt fel și fel de lucruri, dar care nu pot înlocui medicamentele de care un occidental beneficiază.
Așa că eu ce să vă mai spun, ca să nu lungesc vorba? Discuția de azi este extrem de bine venită. În România trebuie să apară neapărat și această cheltuială pentru sănătatea populației. Eu cred că, în condițiile actuale, am intrat într-o nouă fază, pe care eu o numesc economia de război - termenul nu-mi aparține. Acum apar niște priorități care trebuie să protejeze populația, în funcție de niște catastrofe care pot să fie secetă, cutremur sau război. Și atunci, în momentul de față, cei care ne conduc ar trebui să aibă trei priorități necesare pentru supraviețuirea acestei națiuni și protejarea ei.
Prima este rezolvarea problemei energiei. Deci în acest domeniu ar trebui să avem o acoperire a nevoilor de energie fără să crească costurile. A doua este alimentația - nu putem să mai trăim, în caz de necesitate, cu 70% import de alimente. Și apare a treia, în opinia mea, și anume sănătatea. Aici trebuie neapărat să se ia măsuri ca prioritate națională. Nu mă mai interesează autostrăzile, nu le mai consider o prioritate. Asta e o problemă pe care unii au rezolvat-o la începutul secolului 20. Nu mă mai interesează lucrurile astea care sunt spuse așa, într-un fel: educația, pas cu pas, pact pentru educație. Până la urmă nu se va rezolva nimic, dar starea de sănătate a populației începe să fie îngrijorătoare în România și aici trebuie luate măsuri”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu