EXCLUSIV  Mircea Coșea: La nivelul UE, România este considerată un concurent de țările producătoare de alimente. Mă bucur că ministrul Daea a luat măsuri

Economistul Mircea Coșea a vorbit despre nevoia ca România să-și mărească procentul de alimente produse în țară.

Publicitate

Când vorbim despre alimentație, România înregistrează procente extrem de mari la nivel de importuri de diferite produse, de la carne și până la zahăr și brânzeturi. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care țara noastră este un mare producător de grâu, porumb ori floarea soarelui și are un potențial imens și pentru cultivarea altor produse agricole.

Mircea Coșea a dat exemplul Casei de Comerț Unirea, care a fost înființată acum câțiva ani și a adus pe mesele românilor produse din România de cea mai bună calitate:

„De vreo 15 ani propun o politică astfel încât să nu mai producem doar materie primă agricolă, ci și alimente. Noi importăm tot ce mâncăm, deși suntem mari producători de grâu, de porumb, le exportăm așa cum sunt și importăm alimente. Îmi pare bine că domnul ministru Petre Daea e de acord cu ea, a și înființat anumite instituții, printre care Piața Unirea.

La nivelul Uniunii Europene, România este considerată un mare concurent pentru câteva țări mari producătoare de alimente, Franța, Olanda, Danemarca, Italia. Or, politica Uniunii Europene din ultimii ani, ajutată chiar și de unul dintre comisarii europeni, român, a fost aceea de a pune agricultura României într-o situație dificilă față de alții, de la subvenții și până la irigații“, a precizat economistul Mircea Coșea.

CITEȘTE ȘI     -    EXCLUSIV  "Bucureştiul, oraşul european cu cel mai mare risc seismic". Prof. Coşea: În Japonia, se ţine un geamantan lângă pat pentru astfel de situaţii. Asta conţine!

Producția de alimente de bază ar duce la scăderea prețurilor și a inflației

Profesorul Coșea pledează astfel pentru o creștere a producției de alimente de bază în România, măsură care va duce la scăderea inflației și a prețurilor:

„Tot ceea ce înseamnă industrie procesatoare a fost aproape desființată. Noi nu mai producem zahăr în țară, nu mai cultivăm sfeclă de zahăr și importăm peste 90%. Dacă am putea să reducem importul de alimente de bază, inflația și prețurile ar scădea, pentru că, la fiecare unitate de import, importăm și inflație, care vine automat din exterior.

Politica Guvernului, de a umbla doar la efectele focusate doar pe o anumite categorie a populației nu poate să fie mentenabilă, deoarece România nu are capacitatea ca să finanțeze pe sine die această politică socială“, a explicat, la DC News și DC Business, profesorul Mircea Coșea.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel