Avocatul Lucian Bolcaș și senatorul Ioan Ghișe au comentat decizia DNA de a-l lăsa pe Mircea Cosma fără drept de exercitare a președinției Consiliului Județean Prahova pe perioada controlului judiciar, adică 60 de zile. Încălcarea măsurii i-ar aduce arestarea preventivă.
Senatorul Ioan Ghișe a comentat, la Antena 3, că "Asta este un abuz. Mandatul se suspendă sau nu se suspendă. Nu există ca printr-o dispoziție a unui procuror să se suspende automat executarea unui mandat, ci doar în baza prevederilor legii. Asta mie mi se pare a fi un abuz. Tocmai de aceea o comisie senatorială de anchetă trebuie să identifice și să dea soluții legislative unor astfel de situații. Dacă acceptăm că pentru un responsabil politic dispune procurorul să nu-și exercite pentru două luni mandatul, atunci acceptăm că pentru toți șefii de administrație locală din țară, procurorii pot decide acest lucru și înseamnă că președinții de CJ și primarii pot să nu mai exercite mandatele pe care le-au primit de la cetățeni, în calitate de șefi ai administrației locale, pentru că așa au dispus procurorii. Mie mi se pare că aici e o defecțiune cu privire la care CSM ar trebui să se autosesizeze și să vadă ce soluție legislativă trebuie dată unei astfel de situații dacă nu este un abuz".
Avocatul Lucian Bolcaș a subliniat că "speră că apărătorii domnului Cosma vor știi să atace această neconstituționalitate flagrantă". Întrebat în ce bază se poate numi un înlocuitor care să aibă putere de semnătură pe actele pe care numai președintele de CJ are putere de semnătură, Lucian Bolcaș a precizat că "nu se poate numi un înlocuitor. CJ va continua să funcționeze, dar e vorba de un ordinator de credite aici, iar semnătura lui este esențială".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu