Actorul Mircea Diaconu a vorbit despre cum ar trebui să fie președintele României.
În cadrul unui interviu exclusiv la DC News alături de jurnalistul Val Vâlcu, actorul Mircea Diaconu a făcut portretul moral al președintelui României în conformitate cu Legea Supremă a țării.
„După părerea mea, Constituția actuală e foarte în regulă. Președintele nostru, după Constituție, nu trebuia să arate precum Băsescu și deloc precum Iohannis“, a spus actorul Mircea Diaconu, fost politician liberal.
Foto: Agerpres
„Președintele României trebuia să arate, în parte, cam ca Emil Constantinescu“, a adăugat Mircea Diaconu, precizând că acesta, totuși, „nu a izbutit, iar istoria e cum e“.
„Dacă intrăm acolo ne aducem aminte de niște lucruri cumplite care s-au întâmplat exact pe președinția lui Emil Constantinescu. Băncile au căzut toate în capul lui Emil Constantinescu. Au căzut pentru că așa era programat să cadă, la ei și nu la noi“, a spus Mircea Diaconu.
Având în vedere anumite „obiceiuri“ din mandatele lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis, Mircea Diaconu consideră că președintele României ar trebui să se plaseze deasupra unor astfel de tensiuni și să-și asume rolul de mediator al scenei politice.
„Președinția, după Constituția noastră, are un câmp enorm de activitate și acțiune, dar care nu trebuie să fie preponderent politic. Este administrativ, e de mentalități publice, e un spațiu enorm pe care legea nu poate să-l acopere. De exemplu, bunul simț, măsurile, prostul gust, raporturile între puterile statului etc. Niciun președinte de partid nu poate să acopere astfel de subiecte pentru că el este parte din aceste subiecte. Trebuie o detașare reală față de acest gen de mărunțișuri.
Ce lipsește României, iar ultimii doi președinți au fost absolut dezastru, este ca șeful statului să aibă prestanță. Respectabilitate și prestanță. Nu poți să te amesteci în bătăliile politice zilnice și să ai și prestanță. Nu se poate asta. Tu trebuie să fii deasupra acestor lucruri, să vii exact în punctul de criză și să calmezi orice buboi care apare.
Or, președinții noștri au fost sursă de buboaie, sursă de scandaluri, sursă de divizare a societății. De asta ne trebuie un altfel de președinte, care să vină din societate“, a spus Mircea Diaconu.
CITEȘTE ȘI - Sondaj Sociopol pentru alegerile prezidențiale. Cifrele momentului
Foto: Agerpres
Puterea președintelui României este mult mai mare decât cea a președintelui Ungariei, Austriei ori Germaniei, însă este net inferioară puterii pe care o are președintele Franței sau Statelor Unite ale Americii.
„Genul ăsta de discuție am avut-o cu domnul Ciolacu, undeva în 2019. I-am spus aceste lucruri: De câte ori trebuie să vi se mai întâmple același lucru, la toți președinții? Problema în România este una singură: Guvernarea! Guvernarea este cheia lucrurilor. Puterea este la Parlament, nu la președinte, dar președintele trebuie să vină cu ce nu au ceilalți, respectiv respectabilitate, prestanță, onorabilitate etc. Nu trebuie să-l găsești într-un spațiu de politică care înseamnă înjurături, certuri etc“, a spus Mircea Diaconu.
„Eu vă spun unde îl găsești sigur, la Casa Regală. Portretul pe care îl faceți este al unui monarh constituțional, care intervine în momente critice, nu se pierde în dispute, are prestanță etc“, a completat Val Vâlcu.
„În Constituția noastră, președintele nu e ca cel din Ungaria sau Austria, este mai președinte decât acolo, ceea ce mie îmi convine, dar nu e atât de președinte ca al SUA sau al Franței, ceea ce iar îmi convine. Doza e corectă, dar cu condiția ca el să facă parte din societatea românească și să aibă onorabilitatea necesară“, a mai zis Mircea Diaconu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu