Mircea Diaconu, despre „Scandal la Operă”: „Eu am oprit spectacolul, nu am mai vrut să joc”

Actorul Mircea Diaconu a fost invitat la podcastul Avangarda cu Ionuț Vulpescu. 

Un actor desăvârșit și un scriitor talentat, care regretă că nu a publicat mai mult până acum; a intrat în politică sperând că va putea fi un activist al binelui și a constatat că cea mai mare problemă a oamenilor politici e aceea că învață cuvinte, nu idei. Mircea Diaconu a venit la microfonul Avangardei pentru o ediție de excepție. 

Ionuț Vulpescu: Bună ziua, la un nou episod al podcastului meu! Astăzi am bucuria să îl am invitat pe marele actor, Mircea Diaconu! Domnule Diaconu, vă mulțumesc mult că ați acceptat invitația mea!

Mircea Diaconu: Cum să nu accept? Vorba aceea! E important, mai ales când treci de o vârstă, să te mai întrebe cineva: ai înțeles ceva din lume sau nu ai înțeles? Dacă nu te întreabă nimic, te duci în liniște, și e păcat.

I.V.: Ce e mai important? Întrebarea sau răspunsul?

M.D.: Sunt dependente.

I.V.: Sunt două episoade care leagă primul meu mandat ca ministru al Culturii de dvs. Cu siguranță, prima mea prezență la un teatru, ca ministru, era în 21 decembrie 2014, și la Teatrul Nottara, jucați pentru ultima oară, cred că era reprezentația cu nr. 110, în Scandal la Operă. A avut un mare succes, Petre Bokor era regizorul piesei, și atunci am venit, împlineați 65 de ani. Îmi amintesc cu mare plăcere acea seară, nu știu dacă vă amintiți.

M.D.: Da, îmi amintesc, știu că l-am oprit, eu am oprit spectacolul, în sensul că nu am mai vrut să joc.

I.V.: De ce?

M.D.: Erau alte spectacole interesante, moderne. Lăsăm loc. S-a jucat suficient și bine.

I.V.: Scandalul s-a mutat apoi la Operă, de mai multe ori...

M.D.: Se duce, se întoarce...

Mircea Diaconu, nemulțumit de continuitatea reformelor din politică și cultură: „Ai venit pe un scaun, ștergi tot ce a fost înainte, ca și cum iei lumea adevărată mereu de la capăt”

I.V.: Și al doilea episod, este după ce am ieșit din Guvern, ați fost dintre cei care m-au sunat în momentul respectiv. A fost important. Îmi amintesc de telefonul dvs. în prima zi de ieșire din mandat, asta era un an mai târziu, în noiembrie-decembrie 2015. De ce credeți că solidaritatea aceasta, chiar între oameni care ocupă aceeași funcție, aceeași poziție, de pildă, este tot mai rară în România?

M.D.: Din păcate, dar e un principiu care apare, sau mă rog, îl poți vedea, înțelege, cu niște costuri foarte mari. Și de la distrugerea CAP-urilor, dacă vreți, sau a țevilor... s-a răzbunat lumea pe țevile de la irigația aia veche, chestii de tipul ăsta... Nu, domnule, ce a fost înainte poate fi greșit, dar nici chiar tot, mereu, ceva trebuie să duci mai departe din ce a fost. Cam asta... și ștafeta aceasta nu funcționează în România, și e o vorbă veche și vestită a Marthei Bibescu, mi se pare, care ar fi spus că românii nu și-au dat niciodată un mare proiect de la o generație la alta, cu excepția Unirii, și din păcate așa este. Vedeți, lumea politică, mai ales, sau administrativă, nu mai e foarte clar, dar ăsta e alt subiect, cât de administrativă e lumea administrativă, și cât de nepolitică, dar în fine, nu este problema mea; ai venit pe un scaun, ștergi tot ce a fost înainte, ca și cum iei lumea adevărată mereu de la capăt.

Video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel