Mircea Diaconu: Eu nu am nicio doctrină şi de aceea am îndrăznit să candidez la prezidenţiale

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Mircea Diaconu, a declarat, miercuri, cu ocazia unei întâlniri cu alegătorii la Vaslui, că este cu adevărat independent, deşi este susţinut de partide politice.

El a afirmat că din 2014 de când a candidat pentru Parlamentul European, a activat numai ca independent, exersând acest statut într-un grup politic şi într-o lume politică, scrie Agepres.

"Cred şi bănuiesc că am acte să pun pe masă, că sunt singurul care e independent cu acte. (...) Un independent nu trebuie să fie un paria. Un independent este o specie care poate să fie şi trebuie să fie extrem de interesată de subiectele de tip politic, civic, dar care nu este încazarmată într-o doctrină. Despre asta e vorba şi statutul meu exact acesta este. Eu nu am nicio doctrină şi de aceea am îndrăznit să candidez la prezidenţiale. Teoretic şi constituţional nu trebuie să aibă nicio doctrină un preşedinte, nu e partizan - deci fără doctrină, nu e politic - deci fără partid. Acesta sunt eu în clipa asta, iar ceilalţi nu sunt. Exact asta nu sunt. Sunt grupuri de partid cu preşedintele lor, care participă la alegeri", a declarat Mircea Diaconu.

El a precizat că este susţinut de anumite partide şi că are nevoie de acest sprijin doar din punct de vedere logistic, deoarece "independentul pur în România, cu legile noastre, este sortit eşecului".

Mircea Diaconu a subliniat că viaţa politică a României este caracterizată de violenţă şi că preşedintele nu îşi exercită, aşa cum ar trebui, rolul de arbitru.

"Acum, situaţia specifică României este dezarmantă pentru că războiul, violenţa între părţi au ajuns la maxim şi în clipa în care una dintre aceste părţi aflate în alegerile prezidenţiale cu partidul său câştigă aceste alegeri, (...) de mâine începe războiul cu cealaltă parte. Vedeţi bine ce-i în Parlament acum, exact în sensul acesta: al ruperii, al violenţei, al luptei politice fără arbitru. Această luptă politică trebuie să aibă o formă de arbitraj nepartinic, nepărtinitor, neutru şi asta trebuie să fie preşedintele. Din păcate, exact preşedintele nostru de astăzi, mă tem că şi cel de ieri, nu mă tem ştiu sigur că şi cel de ieri şi cel de astăzi, s-au introdus în lupta politică exact ca motor, nu ca un calmant", a mai spus Diaconu.

El a evitat să ofere un răspuns când a fost întrebat pe cine vede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

"Nu văd pe nimeni. Dacă aş fi foarte înalt, m-aş ridica, m-aş uita şi aş vedea turul doi. Eu fiind mai scund un pic, nu văd nimic în turul doi", a spus candidatul.

Mircea Diaconu a participat, miercuri, la o întâlnire cu cetăţenii în Piaţa Centrului Civic din municipiul Vaslui, fiind însoţit de reprezentanţi ai conducerilor Pro România şi ALDE la nivel judeţean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel