Europarlamentar și, mai înainte, liberal, Mircea Diaconu critică lupta pentru putere, fără precedent, pentru șefia PNL.
Mircea Diaconu, fost europarlamentar și liberal, a spus, la Antena 3, în emisiunea ”Exces de Putere” că așa ceva n-a mai existat în PNL, referindu-se la răfuiala pentru președinția partidului. El a acuzat ”opulența, lipsa de măsură, un spectacol de prost gust”.
”Și unul, și altul aveau de condus instituții fundamentale, aveau funcții, aveau răspunderi, erau plătiți să facă acele lucruri din bani publici. Or, ei au lăsat jos totul, unul la Camera Deputaților, cu mii de probleme, celălalt, chiar guvernarea, ca să se bată între ei. Ambii competitori s-au ocupat numai de ei și de-ale lor, timp în care... alege-s-ar praful! Între timp, au curs bani, bani publici. Pentru tot ce făceau ei, s-au plătit bani.” a spus Mircea Diaconu, atrăgând atenția că s-a plătit din bani publici răfuiala pentru șefia PNL. ”Fie și numai pentru acest lucru, acești oameni ar trebui să plătească cu vârf și îndesat” a completat el.
Mircea Diaconu a mai afirmat despre Florin Cîțu că e un ”personaj de care-i e frică”, argumentând că ”ne-a dus de mână, cu o viteză năpraznică, pe toboganul spre Grecia, spre experiența Greciei, spre căderea pe tobogan groaznică pe care a trăit-o poporul elen”.
Echipa DCNews i-a contactat pe jurnaliștii Val Vâlcu, Bogdan Teodorescu, Radu Tudor, Diana Tache, analiștii politici Bogdan Chirieac, Alfred Bulai, Mugur Ciuvică, Andrei Vlășceanu, politologul Cristian Pîrvulescu, economiștii Mircea Coșea și Adrian Câciu, pentru a afla ce cred că se va întâmpla la Congresul PNL, cine va câștiga, ce va face pierzătorul și ce va urma în PNL, dar și la guvernare.
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu