EXCLUSIV  Mircea Diaconu, poveste FABULOASĂ din tren. Cu cine a fost confundat

Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Actorul Mircea Diaconu a povestit, în exclusivitate pentru DC NEWS, una dintre întâmplările amuzante ale carierei sale. Totul a avut loc într-un compartiment de tren din România, pe ruta Bucureşti-Braşov. 

"A fost o chestie senzaţională. M-am urcat într-un tren pe la ora 7 dimineaţa, eram îmbrăcat în costumul cu care jucam într-un film, Ardelenii în vestul sălbatic, prima serie. Mergeam spre Braşov, unde aveam de filmat. Costumul era de stofă, negru închis. Compartimentul plin, iar în faţa mea era un tip cu ochelari, care citea România Literară. La un moment dat, văd că se uită mai atent la mine, peste ochelari, moment în care mi-am spus că începe circul ăla cu 'vai, dle Diaconu, te-am văzut în filme' şi alte chestii din astea care îţi strică toată plăcerea.", a spus Mircea Diaconu. 

Confundat în tren

"La un moment dat zice 'domnu, domnu, auziţi?'. Eu i-am răspuns târziu, că sunt actor bun. Sau eram! Şi zice 'v-aţi gândit vreodată cu cine semănaţi?'. Eu am răspuns evaziv. La care el îmi spune 'cu actorul Mircea Diaconu. îl cunoaşteţi?'. I-am zis că nu, sau poate că da, dar nu am fost foarte atent, că am altă meserie. După care ceilalţi din compartiment s-au uitat atent la mine şi au zis 'da, domnule, seamănă'. Şi au început să discute despre Mircea Diaconu în faţa mea! Şi spuneau nişte chestii, nişte improvizaţii aiuritoare despre mine. Lucruri de genul 'da, seamănă cu Diaconu, dar nu are cum să fie el. Ce, Diaconu merge cu trenul?', şi aşa mai departe. Ei credeau că eu, Piersic şi 'ăştia', aşa cum ne spuneau ei, merg cu fete, cu maşini, nu cu trenul. 

Spre final, cel cu ochelari se uită la mine şi îmi spune că poate să îşi dea seama cu ce mă ocup. 'Dumneata cred că eşti un tehnician, ceva industrie', îmi spune. Eu nu eram nici măcar inginer, nimic de asemenea amploare. I-am spus că aproape, aproape. "Şi mergeţi în delegaţie, ceva, nu?', tot el zice. Da, i-am răspuns eu. Şi ajungem la Braşov, unde pe mine mă aştepta o maşină să mă ducă la filmare. Şi am zis că dacă pot, să ajut pe cineva să duc în centru, sau mai ştiu eu pe unde are treabă.", a mai povestit Diaconu. 

Final fabulos

"Mă scol, vreau să cobor, iau bagajul meu, l-am întrebat pe cel cu ochelari dacă coboară, mi-a zis că nu, dar se scoală şi îmi intinde mâna şi zice că e profesorul cutare. Eu i-am strâns mâna şi i-am zis 'îmi pare bine, Mircea Diaconu!'. Şi am întins-o pe culoar.

Am coborât şi când am mers pe peron, am trecut pe lângă fereastra compartimentului. I-am simţit pe toţi cum stăteau lipiţi de geam şi se uitau în capul meu cum treceam pe sub ei. Şi se aude deodată 'nu e el, domnule!'. Şi aşa în tren mi-au spus că semăn, dar nu chiar bine, că Diaconu arată bine, nu ca mine, cu strabism. Adică eu mă uitam strâmb la ei! Absolut fabulos!", a povestit marele actor pentru DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel