Mircea Dolha: Comisie parlamentară de urgență pentru audierea lui Traian Băsescu

Deputatul PNL Mircea Dolha a comentat, în emisiunea "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3, necesitatea unei comisii parlamentare în care să fie audiat Traian Băsescu, pentru declarațiile făcute în interviul pentru B1 TV. 

După observația lui Răzvan Dumitrescu că "Omul ăsta (n.r. Traian Băsescu) ne spune: Am construit un putregai, am distrus România în cei zece ani, uite, acum vă spun ce am făcut și dumneavoastră nu faceți nimic?", Mircea Dolha a precizat: 

"Trebuie să facem ceva, de aceea v-am și spus că suntem parlamentari responsabili, oameni care am fost aleși în colegiile noastre și trimiși să facem legi mai bune, și consider că în acest moment, prin ceea ce a declarat domnul Traian Băsescu, se impune de urgență instituirea unei comisii parlamentare pentru audierea domniei sale la Parlament, sunt câteva acuzații foarte grave. Vorbește despre telejustiției, de justiție de unde profită anumită șefi ai unor instituții, ceea ce eu nu cred, dar domnia sa poate să explice". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel