Mircea Drăghici, nou mesaj pentru Iohannis: Bătaie de joc

Mircea Drăghici
Mircea Drăghici

Mircea Drăghici, propus de PSD pentru funcția de ministru al Transporturilor, dar refuzat de Klaus Iohannis, a transmis un nou mesaj despre Klaus Iohannis.

”Din păcate, domnul Iohannis nu ține cont nici de Curtea Constituțională, nici de blocarea activității Guvernului, nici de români. Două serii de refuzuri complet nejustificate înseamnă bătaie de joc pentru români și pentru România în UE. Un Guvern incomplet și continuu sabotat de către Președinte nu poate servi interesele cetățenilor așa cum ar trebui să o facă”, a zis Mircea Drăghici.

Amintim că Mircea Drăghici a comentat, vineri, anunţul făcut de către Klaus Iohannis, privind respingerea nominalizării sale la Ministerul Transporturilor.

Mircea Drăghici a comentat decizia luată de către preşedintele ţării în ceea ce-l priveşte, într-un mesaj transmis la puţin timp după ce Klaus Iohannis a anunţat că respinge nominalizarea sa şi a Olguţei Vasilescu pentru cele două posturi vacante în Guvern.

Iată ce a scris Mircea Drăghici:

"Păcat, domnule Președinte Iohannis! Am fi avut amândoi ocazia să intrăm în istorie! Dumneavoastră ați fi dat un semn de normalitate și ați fi arătat că doriți să colaborați, iar eu aș fi putut demonstra că sunt un bun partener în proiectele pentru țară.

Din păcate, ați ales altceva! Ați ales să refuzați, fără nicio rațiune, fără nicio logică, fără să faceți o analiză!

E păcat, domnule Președinte Iohannis, să veniți după atât timp să spuneți că echipa dumneavoastră nu a terminat analiza asupra numirilor. Dacă nu ați terminat analiza asupra numirilor, cum ați putut refuza?!

Îmi permit să vă spun însă, unde ați greșit prin acest refuz.Ambii, și eu, și dumneavoastră, eram cei mai îndreptățiți aleși să unim Piteștiul de Sibiu printr-o autostradă! De asemenea, Olguța Vasilescu și cu mine am fi fost cei mai îndreptățiți aleși să unim Piteștiul de Craiova printr-o autostradă, amândoi din pozițiile de ministru pentru care am fost propuși.

Și, domnule Președinte Iohannis, amândoi, și eu, și dumneavoastră, eram exact persoanele potrivite așa încât unul să ceară spre aprobarea CSAT o strategie de diminuare a vulnerabilității naționale în infrastructura rutieră și de transport la care am lucrat, iar celălalt sa o pună pe ordinea de zi spre aprobare. Sunt convins că puteam astfel debloca cu celeritate investițiile și achizițiile publice.

Și sunt doar câteva argumente pentru care refuzul nu poate fi unul de oportunitate.

Probabil că o să motivați că sunt un penal de rang înalt

Și dacă am terminat cu oportunitatea, să vorbim și despre legalitate. Probabil că o să motivați că sunt un penal de rang înalt, așa cum tot spuneți și despre ceilalți colegi din PSD și așa cum s-au străduit procurori de pe lângă ÎCCJ să demonstreze pe repede-înainte în această perioadă.

Așa cum ați arătat prin acțiunile și declarațiile din ultimul timp, domnule Președinte, nu binele României și proiectele pentru țară sunt prioritatea dumneavoastră. Ci, așa cum v-ați și început declarația de astăzi, interesul dumneavoastră este pur politic și electoral. Iar românii vor vedea cum sacrificați progresul țării pentru miza personală a unui nou mandat."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel