Mircea Geoană, alături de prof. Mauro F. Guillén, autorul bestsellerului „2030”, Rezilienţa societală, prima linie de apărare în faţa noilor provocări

Facebook Mircea Geoana
Facebook Mircea Geoana

Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a participat astăzi, în prezenţa autorului, profesorul Mauro F. Guillén, la evenimentul de relansare a unei cărţi fundamentale pentru înţelegerea lumii în care trăim şi a provocărilor care ne aşteaptă: „2030 – Cum vor afecta şi cum vor remodela viitorul actualele tendinţe majore”. Cartea, recomandată cu căldură de Mircea Geoană, a fost tradusă în limba română şi publicată graţie parteneriatului dintre Editura Litera, Asociația Proiectul România 2030 și Fundația Friends of Romania.

Sociolog ca formaţie şi economist, Guillén identifică anul 2030 ca un punct de cotitură în evoluţia lumii, care poate fi modelat cu condiţia ca aceia chemaţi s-o facă să se raporteze la schimbările uriaşe din perspectivă interdisciplinară, cu creativitate şi oferind soluţii elastice nu rigid-ireversibile.

El însuşi abordând problematica transformărilor majore, a crizelor suprapuse ale momentului istoric pe care îl trăim, Geoană a vorbit despre faptul că şi Alianţa Nord-Atlantică a realizat propriile proiecţii strategice până în 2030, apreciind faptul că profesorul Mauro F. Guillén luminează în cartea sa ceea ce Secretarul General Adjunct al NATO a numit în repetate rânduri rezilienţă societală, definind-o ca prima linie de apărare în faţa noilor tipuri de provocări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel