Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, a declarat că grupul de luptă al NATO din România condus de Franţa a trecut de faza iniţială de capabilitate operaţională.
Grupul de luptă al NATO din România condus de Franţa a trecut de faza iniţială de capabilitate operaţională şi anticipăm ca într-un orizont scurt de timp să avem un grup pe deplin funcţional, a declarat miercuri seara secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, conform Agerpres.
'Grupul de luptă din România condus de Franţa şi la care avem un număr de aliaţi care şi-au anunţat intenţia să participe a trecut deja de faza iniţială de capabilitate operaţională - Initial Operational Capability, în jargonul nostru - şi avem indicii că, de o manieră susţinută şi alertă, se va ajunge în orizontul apropiat de timp la o stare de operaţionalizare completă a acestui grup de luptă', a declarat Geoană în cadrul unui briefing online pentru jurnalişti români de la sediul NATO din Bruxelles.
'După aceea, evident, aşteptăm deciziile liderilor noştri de la Madrid, vom vedea ce dimensiune şi ce formă suplimentară ar putea să ia o astfel de decizie', a adăugat înaltul oficial NATO după reuniunea miniştrilor apărării din statele aliate.
În afara României, noi grupuri de luptă ale NATO ar urma să fie înfiinţate în Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, conform propunerilor discutate în prezent în cadrul Alianţei, pe lângă cele existente deja în Polonia şi ţările baltice.
VEZI ȘI: Iohannis, apel către NATO: Nu dorim un război cu nimeni, dar nici nu putem să tolerăm să fim slabi
„Noi suntem pe Flancul Estic, suntem lângă Marea Neagră și știm că din Marea Neagră a fost lansat atacul rusesc asupra părții sudice a Ucrainei. Pe de altă parte, Flancul Estic trebuie întărit într-un mod echilibrat. Partea sudică, mai ales spre Marea Neagră, trebuie să fie la fel de bine apărat și întărit la fel ca partea de nord din zona Mării Baltice. Pentru a satisface aceste cerințe, voi solicita în continuare o prezență aliată suplimentară și întărită pe partea noastră a Flancului Estic pentru a putea să facă ceea ce ne spune doctrina NATO, că trebuie să avem o prezență puternică descurajatoare.
Noi nu dorim să atacăm pe nimeni. Nu dorim un război cu nimeni, dar nici nu putem să tolerăm, să fim slabi și să fim atacați în partea vulnerabilă a Flancului Estic. Vom solicita în continuare întărirea și creștere capacității de apărare pe partea noastră de Flanc Estic și aceste lucruri le voi spune la Summit-ul NATO de săptămâna viitoare“, a precizat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu