Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a avertizat asupra unei campanii de decredibilizare a NATO.
„Avem de făcut față unor campanii destul de agresive și uneori susținute de dezinformare, de știrbire a încrederii cetățenilor noștri în valorile democratice pe care Alianța Nord-Atlantică le are la temelie.
Considerăm că este o perioadă în care nu avem voie și nici nu avem vreo scădere a vigilenței, dimpotrivă, NATO în acest moment este cu toate radarele sus, toate operațiunile noastre, toate formele de descurajare, de apărare, sunt active, pentru că, așa cum spunea și secretarul general Stoltenberg, pentru noi este foarte important ca o criză sanitară, ca o criză economică - ce se apropie -, să nu se transforme și într-o criză de securitate”, a declarat Mircea Geoană pentru Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News