Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit despre summitul Alianței Nord-Atlantice de la Vilnius.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, a fost invitat la DC News și Defense România, unde a vorbit despre garanțiile de securitate primite de țara noastră ca urmare a faptului că face parte din NATO.
„La Vilnius va fi un summit extrem de important și el va trebui să concretizeze deciziile de la Madrid e anul trecut. Ceea ce liderii noștri vor aproba la Vilnius este cea mai importantă transformare de strategie militară, planificare militară, structură de forțe și comandamente ale NATO din ultimii 50 de ani. Întreg teritoriul aliat și acest no Flanc Estic - pentru că acum, o dată cu intrarea Finlandei în NATO, avem de la Marea Barents, până la Marea Neagră și Mediterană un nou Flanc Estic, ceea ce face ca deciziile de la Vilnius să fie absolut istorice.
Vom avea pentru prima dată, și la noi în România, și în zona Mării Negre, o coerență a strategiei de apărare pe care nu am avut-o până acum vreodată. Pe lângă mesajul puternic pentru Ucraina, la Vilnius, liderii noștri vor aproba cea mai importantă transformare de doctrină militară din ultimii 50 de ani. Asta înseamnă că niciodată în istoria acestei națiuni agitate nu am avut atât de clare garanții de securitate ca acum. Niciodată, niciodată, niciodată! Este o veste extraordinar de bună.
Dacă vom reuși să construim o platformă democratică, economică și de securitate lucrurile vor putea funcționa“, a spus Mircea Geoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu