Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice, susține că centrul de greutate al Europei se mută spre Est.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a susținut, la o conferință organizată de Institutul Aspen România, că „centrul de greutate al Europei se mută spre Est”, iar țările din această regiune au șansa reală să devină „mult mai robuste din punct de vedere politic, economic și tehnologic”.
„Centrul de greutate al Europei se mută spre est şi există o şansă reală ca Europa Centrală, Europa de Sud-Est şi, desigur, Europa de Est, să devină mult mai robuste din punct de vedere politic, economic şi tehnologic.
Buna guvernanță contează. Transparența contează. Lupta împotriva corupției contează. Uneori, când vorbim despre aceste noi centre de greutate, avem tendința de a uita că, pentru a ajunge cu adevărat în liga mare, trebuie să ne asigurăm că avem și instituțiile politice, economice și de stat de drept, precum și mecanismele de control și echilibru, astfel încât adevăratul potențial, strategic, economic și uman să fie eliberat
Cred că acesta este momentul ca fosta Europă comunistă, noii veniți în NATO și UE, să ajungă la maturitate deplină, la un nivel deplin de influență, la un nivel deplin de dezvoltare și, de asemenea, la un nivel deplin de stimă de sine, de respect și de potrivire a valorii strategice, pe care o avem cu toții în această regiune, cu puterea economică și politică”, a declarat numărul doi din NATO, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News