Mircea Geoană, curtat de PSD: Dânșii au venit la mine în birou / Replică dură pentru Ciolacu și Tudose

Inquam Photos / Virgil Simonescu
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, le-a transmis un mesaj lui Marcel Ciolacu și Mihai Tudose.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit, luni, la Digi24, despre declarațiile acide ale liderilor PSD la adresa sa și posibilitatea sa de a candida la alegerile prezidențiale. El a dezvăluit că a fost vizitat de reprezentanții social-democrați, care i-au propus să candideze ca independent susținut de PSD.

„Aud și văd și eu aceste declarații. E o anumită nervozitate, poate chiar un început de iritare. E o vorbă românească: De ce ți-e frică nu scapi!

Și apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuții cu ei. Au venit la mine în birou, inclusiv domnul Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susținut de PSD (...). E un calcul foarte simplu. Voturile PSD la alegerile prezidențiale nu sunt suficiente ca să câștigi președinția României. Vrei să câștigi președinția României strict pe PSD, nu ai voturi. În turul II nu mai votează nimeni cu PSD: diaspora - nu, nehotărâții - nu”, a spus Mircea Geoană.

Anterior, Marcel Ciolacu a fost întrebat despre o eventuală candidatură a lui Mircea Geoană din partea Partidului Social Democrat. Liderul PSD a spus că „domnul Geoană a plecat, şi-a făcut partid”, dar „dacă vrea, să meargă să mă caute: sunt ori la Palatul Victoria, ori în Kiseleff. (...) Am acelaşi număr de telefon de când a apărut telefonia mobilă”.

Și Mihai Tudose a avut o poziție ironică la adresa lui Geoană, într-un interviu la Prima News.

„Aşa cum o joacă domnul Geoană acum, „Eu sunt un asset, sunt o chestie din spumă şi vă fac o favoare că aş putea să accept să candidez pentru voi”, vine răspunsul ăla românesc: Mai du-te, mă, … candidează!”, a spus e curând Mihai Tudose.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel