Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, anunţă o relaţie strânsă cu Republica Moldova şi îi asigură pe moldoveni de sprijinul constant al Alianţei. Acesta a punctat că prezenţa ministrului Apărării din Republica Moldova la ministeriala NATO de la Bucureşti poate reprezenta "începutul unei reinterpretări a ceea ce înseamnă neutralitate pentru Republica Moldova".
Publicitate
Într-un interviu pentru DC News, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit despre situația din Republica Moldova și ajutorul pe care România și în general, NATO îl oferă acesteia.
”Războiul pe care Rusia l-a început acum 9 luni împotriva Ucrainei provoacă efecte în Ucraina, dar și la nivelul țărilor europene. Inclusiv în Rep. Moldova care este o țară neutră prin Constituție, iar acest lucru este respectat de către NATO. Este decizia fiecărei țări să își aleagă alianțele și direcția pe care o doresc. Realitatea este că Rusia este un jucător agresiv și imprevizibil și acest lucru produce consecințe de analiză strategică și la Chișinău, și la Helsinki, Stockholm, Tbilisi și la București, Washington, Beijing... și peste tot. De aceea, ceea ce am vorbit cu partenerii noștri moldoveni, cu care avem o relație foarte strânsă și la NATO, este că a fi neutru nu înseamnă a fi slab din punctul de vedere al apărării”, a declarat Mircea Geoană.
Mircea Geoană a mai subliniat faptul că Rep. Moldova are nevoie de susținere imediată pentru a face față provocărilor legate de securitate și mai ales de energie.
”În clipa de față, Rep. Moldova încearcă să obțină susținere din partea aliaților și din partea Uniunii Europene pentru a putea să își rezolve problemele imediate care sunt legate de securitate și de energie și reziliență economică. Şi o luptă agresivă pe care Rusia o duce aproape pe față de a provoca instabilitate și de a folosi nemulțumirea socială care există pentru a răsturna un guvern pro european de la Chișinău. Aceasta este realitatea”, a mai spus Geoană.
”Ministrul moldovean al Apărării a fost de două ori la NATO într-o lună de zile. Nu s-a întâmplat asta foarte des. Ceea ce eu cred că reprezintă prezența ministrului moldovean, Nicu Popescu, aici la București, este începutul unei reinterpretări a ceea ce înseamnă neutralitate pentru Rep. Moldova. Un început de adaptare la o nouă realitate strategică, la o nouă arhitectură de securitate. Perspectiva europeană pentru Moldova este un lucru foarte important și acest lucru cred că ministrul Popescu îl va spune aici, la noi, și cred că vor fi și decizii cu privire la un sprijin suplimentar pentru Republica Moldova. Vreau să salut faptul că Germania, Franța și România au luat conducerea pentru a mobiliza resurse financiare suplimentare pentru Chișinău. România face un lucru admirabil în condiții nu chiar ușoare pentru noi. Nu e ușor pentru România să exporte energie și să îi ajutăm pe frații noștri dincolo de Prut. Dar cred că în momente grele se cerne prietenul adevărat și cred că în Europa, în NATO și în România, Rep. Moldova are prieteni adevărați”, a declarat Mircea Geoană.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu