Mircea Geoană dezvăluie un moment controversat din 2008, când, la vremea respectivă, între Cătălin Voicu și Gabriel Oprea era un adevărat conflict pentru ocuparea postului de ministru de Interne.
Geoană a susținut că înainte de Comitetul Executiv al PSD a primit un telefon de la Traian Băsescu, care i-a cerut să nu-l trimită sub nicio formă pe Cătălin Voicu în Guvern, pentru că el ca președinte nu va semna numirea.
"Nu am susținut pe nimeni. Poate că pare ușor deplasat sau poate chiar naiv să crezi că atunci când introduci într-un partid politic democrația internă, acest lucru este un lucru în care eu cred. În momentul în care am luat decizia de a intra la guvernare, eu am luat decizia ca la nivel de Comitet Executiv să votăm democratic colegii sau colegele care ne reprezintă în Guvern.
[citeste si]
Dacă era să operez pe preferințele mele și să lucrez în mod tradițional, spuneam îl vreau pe x, pe y la ministerul x sau y. Cine l-a propus, cine l-a votat? Votul e secret. A existat o campanie în interiorul partidului, ce a existat în spatele campaniei, ce interese și ce grupări din partid, asta nu pot să vă spun. Au existat două candidaturi, a fost un vot secret în interiorul partidului, unul dintre colegi a câștigat, celălalt nu a câștigat. Ceea ce pot să spun este că am primit un telefon din partea președintelui Băsescu pentru a nu-l pune pe domnul Voicu ministru de Interne. Asta pot să vă spun.
Au fost doi candidați, președintele în acel moment spunând că nu-l va numi pe celălalt candidat al nostru. A existat o conversație telefonică pe care președintele Băsescu a avut-o cu mine ca președinte de partid și cred că eram deja în zona de președinție a Senatului. A spus că are o dificultate cu unul dintre cei doi candidați. Obligația mea față de colgii mei de partid este că votul colegilor noștri s-a făcut fără interferența mea", a declarat Mircea Geoană, în fața comisiei parlamentare de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News