Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat joi seară la Oradea că este mândru ca român să viziteze oraşul şi Centrul de excelenţă NATO din domeniul Inteligenţă Umană (HUMINT).
'Sunt cel mai înalt oficial al NATO care a vizitat acest Centru de excelenţă al alianţei noastre şi m-am bucurat să văd, evident, colegii români, dar şi din multe alte naţiuni, lucrând cot la cot, derulând exerciţii de pregătire şi având în desfăşurare un proiect foarte important pentru noi. Acest centru face parte dintr-o colecţie de centre de excelenţă ale NATO, este lider în domeniul Human Inteligence, şi de asemenea este un lider în ceea ce înseamnă educaţie militară şi educaţie specializată pentru ţările aliate. Repet: profesionişti de top, condiţii excepţionale, sunt mândru ca român să vizitez Oradea şi Centrul de excelenţă NATO, în elita organizaţiilor de acest gen din cadrul NATO,' a declarat, conform Agerpres, Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a susţinut joi, la Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea, o conferinţă de nivel internaţional intitulată 'Viziune, inovare, transformare', eveniment moderat de managerul MTC, prof. univ. dr. Gabriel Moisa şi care a avut loc în seria de manifestări cultural-ştiinţifice ale instituţiei.
După prelegerea sa, invitatul a răspuns mai multor întrebări din partea publicului şi a ziariştilor. În ce priveşte Summitul de la Vilnius, pe 11 - 12 iulie, Mircea Geoană a declarat că va fi unul 'extrem de dens în decizii importante', atât în ce priveşte relaţia noastră cu Ucraina, cât şi pentru apărarea teritoriului NATO, 'fiecare centimetru pătrat', inclusiv pe flancul estic, inclusiv pentru România.
'Vor fi decizii importante cu privire la relaţia cu partenerii noştri - Republica Moldova, Georgia şi Bosnia Herţegovina şi evident, implementarea multor decizii de la Madrid. Deja, într-o formă specifică, începutul de gândire pentru Summitul aniversar din iulie 2024 de la Washington, când Alianţa noastră va împlini 75 de ani de la înfiinţare,' a mai afirmat Mircea Geoană.
Oficialul NATO a fost primit, în cursul zilei, şi de autorităţile judeţene şi locale şi a avut o discuţie cu preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, cu conducerea primăriei orădene, iar în cursul serii, este programată o întâlnire şi cu conducerea Universităţii Oradea. Programul secretarului general adjunct al Alianţei va continua vineri, la Timişoara, cu alte activităţi, inclusiv vizitarea unor unităţi militare şi prezenţa la ceremonia de absolvire a studenţilor de la Universitatea Mihai I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu