Ratarea calificării la Campionatul Mondial din Rusia l-ar putea costa scump pe Mircea Lucescu.
Chiar dacă obiectivul tehnicianul român a fost acela de a califica echipa la Campionatul European din 2020, nu la Mondialul din 2018, turcii sunt recunoscuţi pentru faptul că sunt extrem de efervescenţi şi iau decizii în funcţie de starea de moment.
"Pare a fi sfârşitul lui Lucescu", scriu jurnaliştii de la turkiyegazetesi.com.tr, potrivit Prosport. Sursa citată menţionează că Senol Guneş, antrenorul în vârstă de 65 de ani de la Beşiktaş, i-ar putea locul lui Mircea Lucescu pe banca naţionalei. Potrivit jurnaliştilor turci, Federaţia Turcă de Fotbal ar intenţiona să-l numească pe Senol Guneş la finalul sezonului. Dacă acest scenariu va fi respectat, Lucescu ar urma să rămână pe banca naţionalei Turciei până în luna mai a anului viitor când se va încheia campionatul.
Mircea Lucescu a debutat pe banca Turciei în meciul cu Ucraina, partidă pierdută, scor 0-2. A urmat victoria cu Croaţia, scor 1-0, şi eşecul cu Islanda, scor 0-3, meci care consfinţit ratarea calificării. Turcii mai au de jucat partida cu Finlanda, ultima din actualele preliminarii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News