Mircea Lucescu, ”Il Luce”, al doilea cel mai titrat antrenor, și-a dat demisia de la Dinamo Kiev.
Antrenorul Mircea Lucescu și-a anunțat demisia după înfrângerea pe care echipa sa, Dinamo Kiev, a suferit-o vineri, pe teren propriu, scor 0-1 în fața formației Șahtior Donețk.
Mai mult decât atât, acesta a și fost ultimul meci al carierei, potrivit unei postări făcute pe Facebook, de Dinamo Kiev.
”Mircea Lucescu a demisionat din funcția de antrenor principal al Dynamo Kiev. Meciul cu Șahtior a fost ultimul pentru specialistul român pentru alb-albaștri”, au scris reprezentanții clubului ucrainian.
”Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dedicat 15 ani fotbalului ucrainean. Aici am decis să-mi pun capăt carierei. Acesta a fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Șahtior. Vă mulțumesc tuturor. Mi-ar fi plăcut să se termine altfel. Totul s-a terminat - cariera mea, dragostea mea, viața mea. Totul are un început și un sfârșit”, a spus Mircea Lucescu, la finalul meciului cu Șahtior, potrivit sport.ua, scrie digisport.ro.
Extremă dreaptă de profesie, Mircea Lucescu a debutat pentru Dinamo la 18 ani, în 1963, dar a fost împrumutat la Ştiinţa Bucureşti după doar trei apariţii în două sezoane.
”Il Luce” a revenit în ”Ştefan cel Mare” în 1967 şi a cucerit şapte titluri de campion alături de dinamovişti (1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1990), plus o cupă a României (1968).
În 14 ani, alături de Dinamo, Lucescu senior a bifat 57 de goluri în 250 de partide în prima divizie şi 15 apariţii în cupele europene.
Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, la egalitate cu Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City.
Cele mai mari performanțe din cariera de antrenor le-a înregistrat la Şahtior Doneţk. A cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, după o finală cu Werder Bremen (2-1 după prelungiri), potrivit aceleiași surse.
Citește și: Retragerea ”Generației de Aur”. Prunea: O să fie un eveniment cum nu a mai fost în România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu