Mircea Lucescu, noul antrenor al lui Zenit

Antrenorul român Mircea Lucescu a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune pentru un sezon suplimentar, cu echipa rusă de fotbal Zenit Sankt Petersburg, a anunțat impresarul Arkadi Zaporojanu, anunță Agerpres.

"Contractul a fost semnat în această noapte (luni spre marți). Acordul este unul '2+1', dar putem spune că este un contract complet pe trei ani, deoarece are o clauză conform căreia, după încheierea celui de-al doilea an, niciuna dintre părți nu notifică în scris celeilalte rezilierea contractului și intră în mod automat în vigoare al treilea an", a declarat agentul.

Mircea Lucescu (70 ani) s-a despărțit recent de formația ucraineană Șahtior Donețk, pe care a pregătit-o timp de 12 sezoane, începând din 2004, și cu care a cucerit 8 titluri de campion al Ucrainei, 6 Cupe și 7 Supercupe naționale. De asemenea, în sezonul 2008/2009, tehnicianul român a reușit să câștige ultima ediție a Cupei UEFA cu Șahtior Donțek.

Zenit Sankt Petersburg, grupare sponsorizată de gigantul Gazprom, a încheiat acest sezon pe locul al treilea în campionatul Rusiei, sub comanda antrenorului portughez Andre Villas Boas, care a pregătit gruparea din fosta capitală imperială începând din martie 2014.

Cu tehnicianul lusitan la cârmă, Zenit a câștigat campionatul național în sezonul 2014/2015, Supercupa (2015) și Cupa Rusiei (2016).

mperială începând din martie 2014.

Cu tehnicianul lusitan la cârmă, Zenit a câștigat campionatul național în sezonul 2014/2015, Supercupa (2015) și Cupa Rusiei (2016).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel