Antrenorul susţine că vatmanul ar fi putut evita accidentul, dar că a părut că a vrut să dea peste maşina lui! Declaraţiile au fost făcute în exclusivitate de Mircea Lucescu pentru ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor.
Interviul oferit de Mircea Lucescu dă o cu totul altă lumină circumstanţelor în care a avut loc accidentul rutier în care a fost implicat. Antrenorul susţine că nu ar mai fi ajuns pe patul de spital dacă vatmanul ar fi frânat.
"Tramvaiul putea evita coliziunea. L-am zărit la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Avea timp suficient. Să mă ierte Dumnezeu, dar vatmanul parcă a vrut să dea peste mine!" a spus Lucescu.
Interviul a fost acordat de Mircea Lucrescu cu puţin timp înainte de a intra în operaţie şi arată că starea sa de spirit era una bun. Nu era speriat de ceea ce îl aştepta.
Citeşte şi:
Ahmetov vine în România după Lucescu
Lucescu va plăti între 5000-7000 de euro, spitalizarea. Numai două zile sunt gratuite
Mircea Lucescu, cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă
Lucescu va fi operat pentru evacuarea lichidului din plămân și fixarea coastelor
Operaţia lui Mircea Lucescu s-a terminat
Vezi cine sunt medicii care îl operează pe Mircea Lucescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News