Mircea Paşcu, în locul Corinei Crețu. Premierul Dăncilă a trimis CE propunerea

Premierul Viorica Dăncilă i-a trimis preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o scrisoare în care precizează că Guvernul îl propune pe Ioan Mircea Paşcu în calitate de comisar european interimar, după demisia Corinei Creţu, au declarat surse guvernamentale. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit surselor citate, premierul aşteaptă răspunsul în această săptămână.

Sursele au precizat că încă nu au fost făcute propuneri de către partea română în ceea ce priveşte viitorii comisari europeni, pentru că încă nu au început negocierile. Miercurea trecută, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, anunţa că Guvernul nu a retras propunerea ca Ioan Mircea Paşcu să ocupe funcţia de comisar european interimar.

În urma demisiei comisarilor europeni Corina Creţu şi Andrus Ansip, pentru a-şi prelua mandatele de europarlamentar, portofoliile acestora vor fi transferate cu titlu interimar altor doi comisari europeni, a decis preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit unui comunicat publicat miercurea trecută de Executivul comunitar.

Astfel, portofoliul Politicii Regionale, deţinut de Corina Creţu, va fi preluat de comisarul pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn. Acesta din urmă a mai fost comisar pentru Politică regională în precedenta Comisie Europeană, argument invocat acum pentru preluarea acestor atribuţii. Portofoliul comisarului Andrus Ansip, Piaţa Unică Digitală, va fi preluat de către comisarul pentru Uniunea energiei şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Mandatul actualei Comisii Europene se încheie pe 31 octombrie. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat pe 28 iunie că PSD îl susţine pe Ioan Mircea Paşcu pentru funcţia de comisar european interimar, în urma demisiei Corinei Creţu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel