Mircea Rednic, înlocuit cu Flavius Stoican, pe banca lui Dinamo. Anunţul lui Iuliu Mureşan

FC Dinamo Bucureşti anunţă că Mircea Rednic nu mai este antrenorul echipei. 

Iată ce anunţ a fost publicat, marţi, în jurul orei 17.00, pe pagina de Facebook a clubului FC Dinamo Bucureşti: 

"Subsemnatul, Mureșan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement), cu sediul în București, str. Ștefan Cel Mare, nr. 7-9, Sector 2, Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/1429/2001, Cod Unic de Înregistrare RO 13699971, conform Încheierii de ședință pronunţată la data de 22 Noiembrie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București, Secţia a VII-a Civilă, sub supravegherea ”RTZ & Partners” SPRL, Filiala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Wilhelm Filderman nr. 18, etaj 3, birou 9, sector 3, ce a fost desemnată în calitate de administrator judiciar prin Încheierea de ședință pronunţată la data de 28 Iunie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, în vederea informării opiniei publice, a creditorilor și a participanților la procedură,vă aducem la cunoștință următoarele:

1. Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) și Domnul Mircea Rednic și-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 Decembrie 2021.

2. Începând de mâine, 22 Decembrie 2021, calitatea de antrenor principal al DINAMO 1948 S.A. - în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, va fi preluată de Domnul Flavius Stoican."

Cu stimă,

Administrator special al DINAMO 1948 S.A., în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement Mureșan Iuliu Paul.

 Dinamo - Farul Constanţa 0-2, în ultimul meci de anul acesta

Farul Constanţa a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal, ultimul din acest an. Farul s-a impus prin golurile marcate de spaniolul Jefte Betancor (53) şi de George Ganea (56).

Jefte, golgheterul la zi al Ligii I (11 goluri), a mai avut trei mari ocazii (22 - bară, 26, 63 - bară). Dinamo şi-a creat o singură situaţie de gol, prin Răzvan Popa (33).

La meci a asistat şi Mircea Lucescu, antrenorul echipei Dinamo Kiev. Farul a obţinut a doua sa victorie în deplasare în acest sezon. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi venea după două eşecuri consecutive, cu Sepsi OSK şi CFR Cluj.

În tur, Farul s-a impus cu 3-0.

FC Dinamo Bucureşti - FC Farul Constanţa 0-2 (0-0), Stadion Dinamo - Bucureşti
Au marcat: Jefte Betancor (53), George Ganea (56).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei)
Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel