Mircea Rednic ar putea pleca de la echipa belgiană de fotbal Excel Mouscron la finalul sezonului, fiind nemulţumit de bugetul clubului, scrie ziarul La Derniere Heure.
Spre deosebire de sezoanele trecute, când a evitat cu greu retrogradarea, de această dată Mouscron şi-a asigurat fără emoţii menţinerea în prima divizie, când mai sunt cinci etape din sezonul regulat. Echipa, la care joacă Dorin Rotariu, a fost revelaţia începutului de campionat, iar la un moment dat era văzută cu şanse de a încheia sezonul regulat în primele şase locuri.
Rednic nu este mulţumit de achiziţiile lui Mouscron din această iarnă şi dă vina pe lipsa de resurse financiare a clubului: 'Când vezi bugetul lui Standard şi cel al lui Mouscron, e o diferenţă incredibilă. Noi nici măcar n-am avut buget de transferuri.'
Tehnicianul, foarte apreciat la Mouscron, s-a săturat să antreneze echipe care stău rău cu banii. 'Eram la Dinamo Bucureşti şi era aceeaşi situaţie. Clubul era în insolvenţă. Salariile nu puteau depăşi un anumit nivel. Nu se puteau face transferuri. Aşa că sunt puţin obişnuit să lucrez în aceste condiţii', a spus Rednic.
Românul, hotărât
'În acest sezon e însă ultima oară când lucrurile stau aşa. Dacă Mouscron nu vrea să facă mai multe eforturi, voi pleca', a adăugat el. 'Nu îmi anunţ plecarea, dar clubul trebuie să se schimbe. Dacă se mulţumeşte cu salvarea de la retrogradare, eu plec. E foarte important pentru mine şi pentru toată lumea', a conchis românul.
[citeste si]
Aflată pe locul 11, cu 29 de puncte din 25 de etape, Mouscron joacă duminică în deplasare cu Standard Lege, echipa lui Răzvan Marin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News