Mircea Sandu aruncă bomba! Euro 2020 la București

Mircea_sandu
Mircea_sandu

Mircea Sandu a făcut, miercuri, un anunț care îi va face fericiți pe toți microbiștii din România.

Președintele FRF a declarat că a depus, miercuri, la UEFA, candidatura oraşului Bucureşti pentru a organiza câteva meciuri la Euro 2020.

"Am avut o discuţie cu primarul general Sorin Oprescu şi, astăzi, l-am anunţat că m-am adresat UEFA pentru ca Bucureştiul, alături de alte 12 oraşe, să găzduiască meciuri din cadrul Campionatului European din 2020! Proiectul preşedintelui UEFA este ca la 60 de ani de la prima competiţie europeană să se joace meciuri în 13 oraşe din Europa", a dezvăluit Mircea Sandu la Radio GSP, conform gsp.ro.

"Am înscris şi Bucureştiul pentru acest Campionat European! Astăzi am trimis scrisoarea către UEFA, dar asta înseamnă că vom avea un caiet de sarcini, unde politicul va fi implicat în investiţii. În cazare, în infrastructură, aeroporturi şi altele. Pînă în 2014 sau 2015 trebuie să ne luăm angajamentul faţă de organizatori!", a precizat şeful FRF.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat în iunie 2012, în cadrul unei conferinţe de presă ideea unui turneu final al Campionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 oraşe din toată Europa.

"Este o idee, Comitetul Executiv a oferit mandat pentru analizare a acestei idei. Vor exista întîlniri cu federaţiile şi deciziile vor fi luate în decembrie sau ianuarie. Ar marca 60 de ani de Euro. Majoritatea membrilor Comitetului Executiv consideră că este o idee foarte frumuoasă", a spus Michel Platini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel