Sociologul Mirel Palada a dezvăluit că a fost sunat de jurnalistul Rareș Bogdan, care îl criticase în emisiunile sale.
Iată ce a scris Mirel Palada, pe Facebook:
"Sună telefonul. Eram între două isterii lucrative, căci azi am avut o zi cumplită. Ronțăiam ceva și mă grăbeam să trec de la Punctul Isteric A la Punctul Isteric B.
Mă uit cine sună. "Rareș Bogdan". Whaaat? O fi vreo greșeală. Și-o fi schimbat numărul. M-o suna să mă întrebe dacă să candideze la președinția TVR, de unde să facă rost de bani de Eurovision sau pur și simplu să mă întrebe ce-mi mai face spatele, gîtul, că tot a făcut o serie de emisiuni puternic retorice pe tema asta. Răspund. Chiar el, dom'le. Chiar el. Dumnezeule mare și perplex!
"Dragă Mirel, c-o fi, c-o păți, că ai dat un sondaj, că detalii, că perioadă, că uite eu chiar acum am aterizat pe aeroport la și vroiam să te întreb că..."
Whaaaat? domnurareș, onorat ticălos, whaaaat? Ai curajul îndrăznelii nesimțirii să vorbești cu mine după tot ce-ai zis despre soarta ticălosului de Palada, care face, care drege??? Cu vocea asta mieroasă, politicoasă, de prieten cu pinguinii?
Trag adînc aer în piept. Dintr-o dată-n jurul meu, natura se făcu neagră cu cerculețe roșii. Am reușit performanța să nu-l înjur. Nu știu cum, dar mi-a reușit. Doar i-am amintit, cu subiect și predicat, ce ticălos a fost. Cîte tîmpenii absolute abominabile a reușit să latre în emisiuni despre mine. A dat-o cotită, cu voce la fel de mieroasă. C-o fi fost. C-o fi pățit. Că de fapt oi fi spus eu ceva, iar el avea datoria de jurnalist să. Că probabil avea legătură atunci cu Victor. Că. Da, da. Avea datoria de jurnalist să. Da da. Avea legătură cu Victor.
Îi frig o înjurătură în gînd, îi mai reamintesc ce a făcut și-i trîntesc telefonul în nas. Încet, încet, negrul cu roșu din jurul meu pierde din contrast. Bag nasul înapoi în strachină. Simțeam cum îmi stă pur și simplu mîncarea în gît de nervi. F*t*-ți...
Piu! SMS. "Scuze, cred că mi s-a întrerupt mie convorbirea telefonică. Poftă bună și scuze pentru deranj!". Iar mi se face negru cu picățele roșii în jurul ochilor. Iar îmi stă mîncarea în gît. domnurareș. domnurareș. domnurareș domnurareș domnurareș.
"Nu, nu s-a întrerupt. Ți-am închis eu telefonul. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!" F*t*-ți Dumnezeii mă-tii de ticălos!!!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu