Mirel Rădoi a anunțat că demisionează de la Universitatea Craiova / video

Sursă foto: Captură video
Sursă foto: Captură video

Mirel Rădoi și-a anunțat demisia de la Universitatea Craiova imediat după înfrângerea cu FC Argeș, în Cupa României.

Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Craiova s-a jucat miercuri, în cadrul etapei a treia a grupelor din Cupa României, iar piteștenii s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Bertrand, în minutul 64, respectiv Tofan, în minutul 70. Pentru olteni, a marcat Screciu, în minutul 55.

După această partidă, Mirel Rădoi a criticat ieșirile celor din conducerea clubului, dar nu a spus nimic despre demisie. La scurt timp, în drum spre zona mixtă, antrenorul a luat decizia de a pleca din Bănie.

Mirel Rădoi s-a arătat profund deranjat de atitudinea celor din conducerea clubului, inclusiv de declarațiile făcute de către președintele Sorin Cârțu, omul care l-a dorit cu insistență în Bănie.

„Semnalele care au tot fost după această partidă pentru mine au fost clare. Rezultatele nu sunt consecința unui joc slab. Dacă m-aș lua după nea Sorin (n.r. Cârțu), ar fi consecința unui joc slab. O să îi predau lui legitimația să revină la echipă. Înseamnă că a înțeles greșit mesajul.

(n.r. s-a răzgândit în drumul dinspre flash interviu spre zona mixtă) E drumul lung de aici până sus. Am cugetat la ceea ce s-a întâmplat. Acum am luat decizia. În momentul în care stai și le pui cap la cap…. am tot colectat informații și lucrurile care s-au spus, iar multe dintre ele au venit din interior. Decât să fie o situație implozivă la club, mai bine plec. Orice aș face… m-ați criticat că m-am luat de jucători… Dacă eu nu am dreptul să o fac… Cei care conduc au dreptul… Trebuie să se termine lucrurile astea pentru că altfel Craiova nu va ajunge să câștige titlul. Nu făceam altceva decât să ne păcălim singuri. Îmi pare său că nu am reușit să ne calificăm în Cupă și îmi pare rău pentru ceea ce las în vestiar. Am ajuns la concluzia că nu pot să fac mai mult. Au apărut aceste lucruri care nu fac decât să dinamiteze și mai mult…”, a spus Mirel Rădoi, la zona mixtă, după meciul cu FC Argeș, conform ProSport.

Mirel Rădoi, mesaj clar: Halep dacă a făcut ceva trebuie să spună, dacă nu, să caute în jurul ei vinovaţii!

Mirel Rădoi a declarat, într-o conferinţă de presă, comentând cazul de dopaj al Simonei Halep, că dacă aceasta a greşit trebuie să spună, iar în caz contrar ea trebuie să caute vinovaţii în jurul ei.

"Pentru mine lucrurile sunt simple, e vorba despre adevăr. Dacă a făcut ceva trebuie să spună, dacă nu, să caute în jurul ei vinovaţii. Cine a încercat ceva, să plătească. Şi noi în trecut când veneam la echipa naţională, gelul de păr şi pasta de dinţi dacă le schimbam, trebuiau să treacă pe la medicul Pompiliu Popescu. Orice produs schimbai trebuia să-l arăţi şi să îl verifice pe o listă, ca să nu conţină anumite lucruri. Deci în momentul ăsta şi Simona face lucrurile astea şi probabil că toată medicaţia era asigurată de către doctor că este în regulă", a afirmat fostul internaţional Mirel Rădoi (citește AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel