Selecţionerul Mirel Rădoi a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în locul reprezentanţilor Federaţiei Române de Fotbal ar sta să se gândească dacă ar mai continua colaborarea cu un antrenor care ar termina grupa preliminariilor CM 2022 pe locul 3, ratând calificarea la baraj.
Publicitate
Mirel Rădoi a lăsat totuşi să se înţeleagă că ar continua mandatul la cârma echipei naţionale.
'Locul trei în grupă ar fi un eşec pentru mine în primul rând. După aceea, cred că federaţia va trebui să facă această evaluare. Nu ştiu dacă aceasta evaluare va avea loc corelată cu ce s-a întâmplat, cu pandemia, cu schimbarea generaţiei, dar pentru mine clar va fi un eşec, dacă nu vom termina pe locul doi. Acum mă întreb şi eu în locul federaţiei dacă aş mai continua cu un antrenor care a terminat pe locul trei. Din punctul meu de vedere aş continua dacă ceea ce s-a întâmplat în această perioadă de 2 ani şi jumătate lucrurile au fost în regulă, dacă nu, atunci să vină altcineva', a declarat Rădoi, într-o conferină de presă, în Liechtenstein.
'Nu există în acest moment pentru mine nicio ofertă. Ofertele pe care le-am avut le-am blocat imediat, au fost refuzate pentru că am vrut ca gândul meu să fie doar aici. Şi federaţia ştie despre aceste oferte, nu le ştie pe toate pentru că atunci când au venit direct către mine le-am blocat imediat, dar în momentul de faţă nu am nicio ofertă, nu ştiu ce voi face dacă nu voi rămâne la federaţie. Nu ştiu ce voi face de mâine seară după partidă'.
Întrebat dacă îşi doreşte să rămână la echipa naţională a României, Rădoi a spus că depinde şi de jocul rezultatelor, dacă naţionala va încheia grupa pe locul doi şi se va califica la baraj.
'Vom vedea, în funcţie şi de jocul rezultatelor, discuţiile care pot apărea după această partidă. Eu nu aş vrea să nu mă concentrez doar pe aceste discuţii, ci şi pe partida de mâine seară pentru că am vorbit şi cu băieţii. Nu este vorba doar de numele nostru în joc este vorba de onoarea unei întregi ţări şi putem ajunge de la 0-0 cu Islanda, o dezamăgire, la o ruşine. Mie îmi e ciudă că nu am reuşit să câştigăm cu Islanda şi aici pentru a demonstra că se poate şi altfel.
'Terminând această grupă pe locul trei nu ştiu dacă ceea ce s-a întâmplat până acum îi poate face pe anumiţi oameni se gândească că se poate şi altfel. De pe locul doi le puteam demonstra oamenilor că se poate şi cu o altfel de strategie. Aşteptările au fost mereu mari şi 'vinovaţi' sunt cei din Generaţia de aur care ne-ai făcut pe toţi să avem aceste aşteptări, că se pot întâmpla minuni. Dar de undeva trebuie să începem şi cred că asta era o campanie cu speranţe mici de a termina pe locul doi şi de a reîncepe clădirea unei echipe naţionale, care în timp poate să aibă rezultate. Şi acele rezultate pot fi calificări la turneele finale. Dacă vorbim despre fotbalul românesc din punctul meu de vedere nu cred că este pregătit sau nu ştiu dacă am fi meritat să fim prezenţi la o Cupă Mondială. Ar fi un miracol, o minune', a mai spus Rădoi.
Selecţionerul Mirel Rădoi anunţase înaintea ultimelor două partide din grupa J a preliminariilor CM 2022, că după aceste meciuri va părăsi echipa naţională, contractul său cu Federaţia Română de Fotbal expirând. Echipa naţională de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Islandei, scor 0-0, joi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Germania (calificată deja la turneul final) se află pe primul loc, cu 24 de puncte, urmată de Macedonia de Nord, 15 puncte, România, 14 puncte, Armenia, 12 puncte, Islanda, 9 puncte, Liechtenstein, 1 punct.
VEZI ȘI Scenă horror în Germania - Liechtenstein. Goretzka, făcut K.O. de un adversar / VIDEO
Duminică se vor juca ultimele partide din grupă, Armenia - Germania, Macedonia de Nord - Islanda şi Liechtenstein - România (Vaduz), toate de la ora 19:00. Pentru a ocupa locul al doilea în grupă şi a se califica la baraj, România, care nu a mai participat la o Cupă Mondială din 1998, are nevoie de o victorie cu Liechtenstein, iar Islanda să nu piardă la Skopje cu Macedonia de Nord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu