Mirel Rădoi, optimist înainte de debutul în preliminariile EURO U21: Am încredere

Selecţionerul echipei de fotbal Under-21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, luni, înaintea debutului unei noi campanii, că are încredere în faptul că tricolorii se pot califica din nou la un turneu final. 

"Trebuie să lăsam deoparte ce a fost în vară, nu vreau ca jucătorii să resimtă presiunea. Aceasta trebuie să fie pe umerii antrenorilor. Dar am încredere în acest grup şi cred cu tărie că ne putem califica din nou la turneul final", a afirmat Rădoi înaintea meciului cu Danemarca, primul din preliminariile Campionatului European de tineret din 2021.

"Începem un drum nou, e un nou început. Sper să fie un prim pas fericit şi să ne întoarcem acasă cu toate punctele. Întâlnim o echipă cu un selecţioner nou, un spaniol, Albert Capellas, dar ne-am documentat bine. În plus, am avut pe cineva la amicalul lor cu Ungaria", a mai spus Rădoi înaintea meciului de la Aalborg.

Aşteptări mari

"E clar că singuri am ridicat nivelul aşteptărilor, prin ceea ce am arătat pe teren. Asta nu e un lucru rău, ba din contră. Românii vor din nou să ne vadă acolo şi au încredere în noi că vom reuşi. Asta ne motivează suplimentar. Nu vrem să îi dezamăgim", a adăugat Rădoi.

Selecţionerul a precizat că va folosi un alt sistem de joc la echipa de tineret: "Vom implementa un alt sistem de joc, dar filosofia va fi aceeaşi. Veţi vedea aceleaşi lucruri bune ca până acum. Vrem totuşi să aducem în plus temporizarea, cred că asta ne-a lipsit până acum".

România va debuta în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionilor European de fotbal Under-21 din 2021, marţi, contra Danemarcei, la Aalborg, de la ora 19:30 (ora României). Meciul va fi arbitrat de o brigadă israeliană, cu Erez Papir la centru, Sagy Metzamber şi Tom Adi, arbitri asistenţi, în timp ce Liran Liany va fi al patrulea oficial. În primele meciuri din grupă, Finlanda a învins Ucraina cu 2-0 în deplasare, iar Irlanda de Nord şi Malta au încheiat nedecis, 0-0. Marţi mai au loc partidele Ucraina - Malta şi Finlanda - Irlanda de Nord. La turneul final din Ungaria şi Slovenia se vor califica, pe lângă echipele gazdă, cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cea mai bună echipă de pe locul al doilea. Celelalte opt formaţii clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dubla manşă pentru celelalte patru locuri disponibile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel