Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Mirela Vaida, mesaj CUTREMURĂTOR. Ce ar face ca politician. "Nicio diferență de Evul Mediu. De ASTA m-aș ocupa. AMIN"

Care ar fi primele trei lucruri pe care le-ar face dacă ar intra în politică. Mirela Vaida a răspuns cutremurător, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Eu cred că dezvoltarea unei națiuni și a unui stat stă în trei lucruri fundamentate: în infrastructura medicală bine pusă la punct, trebuie să avem niște oameni sănătăți, în educație, pentru că de aici pornește totul, dacă ești educat știi cum să ai grijă de tine, știi cum să ai igienă corespunzătoare a corpului, a minții, a trupului, a sufletului, ești un om care își depășește condiția, indiferent de locul în care s-a născut și infrastructura transporturilor, pentru că noi ca țară am putea foarte, foarte bine că exploatăm turistic tot ceea ce avem, pentru că ce avem noi nu au foarte mulți, dar săracii nu au cu ce să ajungă. Unde să stai? În coada mașinii, bară la bară pe Valea Prahovei ca să ajungi să stai o noapte și să pleci. Eu de asta m-aș ocupa", a declarat Mirela Vaida, în exclusivitate pentru DC NEWS

Hai să nu ne mai vindem țara. Hai să ne pese puțin mai mult de noi

"În primul rând, hai să ne educăm, hai să ne pese mai mult de poporul ăsta, hai să nu ne mai vindem țara ca pe o colonie de mâna a treia, hai să nu mai lăsăm să vină toate firmele mari care să-și facă profit aici și să-l exporte, hai să nu mai cumpărăm roșii din Belgia și usturoi din China, că avem producători români și țărani care muncesc pământul cu spinarea arsă de soare, încovoiați și cărora nu le cumpără nimeni marfa care se strică în lăzi. Hai să ne pese puțin mai mult de noi. Noi suntem prea mici să știm ce se discută acolo sus, cui trebuie noi să plătim atâtea... că mie nu mi se pare că nu e nicio diferență de cum eram în Evul Mediu", a completat ea. 

Mirela Vaida are încredere în tineri. "Țara asta nu e a unui politician, ci e a noastră și a urmașilor noștri"

"Avem tot ce ne trebuie, avem două treimi din Carpați, avem Marea Neagră, avem Dunărea, avem atâtea frumuseți turistice pe care nu le exploatăm cu absolut nimic, nici nu putem ajunge la ele că nu avem cu ea. Păi dacă tu ai un popor educat, un popor sănătos și îi mai pui la îndemână și infrastructură, e clar că tu poți să faci o grămadă de lucruri frumoase pentru țara ta. Noi defrișăm pădurile din Maramureș, împușcăm pădurari să ducem lemnul să facă mobilă nordicii să o cumpărăm tot noi... e ceva de te doare capul. 

Eu am încredere în noua generație deșteaptă, de tineri, care se poate ridica din punct de vedere politic și care înțelege că țara asta nu e a unui politician, ci e a noastră și a urmașilor, urmașilor noștri, în vecii vecilor, Amin, ca să-l citez pe Ștefan cel Mare a cărui fiică sunt", a încheiat Mirela Vaida. 

Vezi aici interviul complet:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel