Ediția de astăzi a reality show-ului "Totul pentru dragoste – La bine și la greu" a venit cu surprize incredibile pentru toată lumea, după ce burlacul Ștefan Hamza și una dintre concurentele aflate deja într-un cuplu s-au sărutat într-un cadru extrem de romantic.
Mirela Vaida a recunoscut că a fost un moment intens și foarte emoționant, iar sărutul dintre Ștefan Hamza și Vlada Bernevec, desemnată cea mai sexy femeie din Republica Moldova, a părut foarte real.
"Dacă tu nu ai fi gelos acum înseamnă că nu ai iubi-o. Eu am 36 de ani și nu pot s-o joc așa. Pentru faptul că tu ești așa calm îți zic bravo ție. Dar dacă era soțul meu, vai, spărgea geamurile, nu știu, făcea ceva. Noi suntem mai pasionali, așa. Eu acum am văzut momentul, cu răsăritul ăla, cu toată atmosfera, îți spun că părea atât de sincer. Dacă ăsta era un film, eu plângeam la secvența asta", declară Mirela Vaida în cadrul show-ului "Totul pentru dragoste – La bine și la greu", pe care o prezintă, în fiecare zi, de la ora 14.00, la Antena 1.
Cu toate astea, iubitul Vladei susține că el are convingerea că sărutul pasional nu a fost altceva decât o dovadă a faptului că iubita sa este o bună actriță.
"Nu sunt gelos. Poate după ce ies din platou o să văd asta cu alți ochi. Dar acum, privind ecranul, eu am văzut un film. Mi se pare că este o actriță foarte bună", spune Stas.
Fie că Vlada a jucat teatru foarte bine, fie că ea însăși a căzut pradă farmecului burlacului, acesta recunoaște că a fost pus în dificultate de acest moment romantic.
"Eu am văzut-o atât de timidă și eram ferm convins că are prieten. Dar acum, văzând-o cât este de deschisă mă pune foarte tare în dificulate. Îmi va fi mult mai greu să fac vineri alegerea", a mărturisit burlacul Ștefan Hamza.
Pe cine va alege până la urmă burlacul și cum va evolua relația dintre Vlada și Stas, telespectatorii vor vedea în fiecare zi, de la ora 14.00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News