Mirela Vaida prezintă un caz tulburător: În 8 zile m-am mutat la el, la 8 luni a murit

Mirela Vaida
Mirela Vaida

Ferial El Amin, cunoscută drept Pamela, are o viață ce pare desprinsă dintr-un film: a devenit mamă la 16 ani și a rămas văduvă la 24. 

Pamela s-a căsătorit prima dată la 16 ani cu un bărbat libanez, ea însăși provenind dintr-o mamă româncă și un tată libanez. La scurt timp a divorțat de primul soț și a decis să își crească băiatul singură. Și-a adus copilul în România, la mama ei, timp în care ea făcea naveta între Liban și România, pentru că la vremea aceea avea spectacole în care dansa la diverse evenimente, în Liban fiind deja o dansatoare de renume.

Poveste tulburătoare

In România, Pamela a devenit cunoscută în momentul în care i-a murit cel de-al doilea soț. La scurt timp după decesul bărbatului, mama acestuia a "sechestrat-o" pe Pamela în casă, insistând să se căsătorească cu fratele decedatului. "Cel de-al doilea soț mi-a murit în brațe, la o vârstă foarte fragedă, a făcut infarct. 6 luni de zile am dormit la mormântul lui. Eram însărcinată cu el, iar socrii mei ar fi vrut să mă căsătoresc cu fratele lui, după moartea lui Ali. Nu am acceptat și am fugit de la ei de acasă, apoi am pierdut copilul. Eu și soțul meu am avut o poveste ciudată. Ne-am cunoscut, în 8 zile ne-am căsătorit, în 8 zile m-am mutat la el acasă și la 8 luni a murit", povestește Pamela.

În tot acest timp, ea nu vorbise cu mama sa din România pentru că nu îi dădea soacra voie. Mama sa intrase în panică atât de tare încât a apelat la televiziuni că să o găsească pe fiica sa de care nu mai știa nimic.
Ajunsă înapoi în țară, ea a început să fie cunoscută și chemată să danseze din ce în ce mai des la evenimente. La câțiva ani după ce i-a murit cel de-al doilea soț, cel mai mare necaz din viața ei avea să apară: moartea mamei sale. Pamela a rămas cu un copil de crescut, fără sprijin, nu a mai putut să danseze din cauza doliului, s-a retras din lumea în care se învârtea și a intrat într-o depresie severă.

Despre întreaga poveste de viață a Pamelei și felul cum a reușit să treacă peste depresie și să-și crească fiul, telespectatorii vor afla astăzi, de la ora 14.00, la Antena 1.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel