Chiar în preajma Paştelul, îndrăgita prezentatoare de la Antena 1 vine cu o surpriză de proporţii.
Mirela Vaida va interpreta rolul „Donnei" în musicalul „Mamma Mia", primul musical de pe Broadway produs în România, 100% independent, ce va avea premiera în luna mai, la Sala Palatului.
Mirela a primit cu mare bucurie vestea că va interpreta un rol principal în celebra producţie.
”Fenomen pe care trebuie să-l vedeţi!”
”Uneori aştepţi o viaţă întreagă pentru a primi o astfel de veste! Spectacolul care a cucerit zeci de milioane de spectatori în întreaga lume şi care încă se joacă cu casa închisă, va avea premiera la Bucureşti, iar eu am fost distribuită în rolul principal, ”Donna”! Piese celebre ale trupei Abba, puse într-o poveste despre viaţă, dragoste şi fericire, indiferent de vârstă, mult dans, multă energie, bucuria de a lucra într-o echipă plină de entuziasm şi talent, alături de colegi pe care mă bucur nespus să-i întâlnesc pe scenă, provocarea de a da totul pe scenă sunt doar câteva dintre ingredientele unui spectacol – fenomen pe care trebuie să-l vedeţi!”, a declarat vedeta Antenei 1.
Pe cine întâlnește pe scenă
Pe scena musicalului vedeta se va întâlni cu colegii săi de la Antena 1, Horia Brenciu şi Aurelian Temişan, din distribuţie făcând parte şi Loredana, Ana Munteanu, Bianca Purcărea, Cornel Ilie, Ciprian Teodorescu, Ernest Fazakas sau Adrian Nour.
[citeste si]
„Mamma Mia!", musicalul pe melodiile ABBA, care a cucerit întrega lume și care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări, prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunții, care își dorește să-și cunoască tatăl natural și să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante! Așa că decide să-i invite pe micuța insulă grecească pe toți cei trei bărbați din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neașteptate, care vor crea multe momente amuzante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News