Mirela Vescan: Cum folosim corect Viva Magenta, în funcție de culoarea tenului. Vrei un ruj mat incredibil de rezistent? Iată cum îl găsești!

Fotografie de la K U N A L: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/dalie-petale-planta-plante-849663/
Fotografie de la K U N A L: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/dalie-petale-planta-plante-849663/

Institutul Pantone a ales culoarea anului 2023. Se numește Viva Magenta sau „roșul purpuriu care aduce un echilibru între cald și rece”.

Despre acest subiect a vorbit Mirela Vescan, expert în make-up.

„Iată cum folosim corect Viva Magenta, în funcție de culoarea tenului:

Tenul alb: arată genial un ruj Viva Magenta și se poate alege o textură strălucitoare (un gloss) sau o textură catifelată. Această culoare se poate folosi și pe pleoape, fără excese însă, să zicem că poate fi inclusă într-un machiaj. Noi am încercat la Mirela Vescan Make-up Academy, eyeliner, mascara și farduri pentru pleoape în mai multe variante, separat, împreună sau asociate cu alte culori.

Tenul roz: alegem un ruj roz magenta, mat și va arăta genial. Tot pentru această tipologie asortăm rujul cu orice accesorii gen eșarfe sau bijuterii.

Tenul bej: Aici este mai mult de povestit pentru că acest tip de culoare a tenului (fototip) este o caracteristică unică a românilor. Dacă întâlnim acest fototip în alte țări este accidental și într-un fel sau altul are legătură cu noi. Pentru noi culoarea anului 2023 – Viva Magenta este genială, merge folosită pentru vestimentație, accesorii,  pleoape și buze oricând, iar ca fard de obraz arată bine în perioada când tenul este bronzat. Și uite cum noi la Mirela Vescan Make-up Academy avem curs practic dedicat culorii anului și am identificat 2 rujuri minunate de la Parisax, farduri pentru pleoape de la Parisax și Paris Berlin, un glitter, un blush și o mascara de la m.a.c. și acuarele de la Kryolan și Mehron. Mai găsim culoarea asta prin paletele Anastasiei, cu textură mată. La Rimmel London găsim un ruj mat viva MAGENTA incredibil de rezistent.

Tenul Latino arată foarte bine cu Viva Magenta pe pleoape și obraji.

Tenul asiatic bej-gălbui este în contrast perfect cu Viva Magenta, pe axa galben-violet, poate fi folosit oricum mai puțin pentru obraji.

Tenul afro arată foarte frumos cu machiaje Viva Magenta, mai ales dacă texturile alese sunt lucioase.

La o analiză primară se poate observa cu sinceritate că Viva Magenta arată cel mai bine pe tenul fetelor de la noi din țară, în orice perioadă a anului. Contează evident dozajul, tema și momentul în care accesăm această culoare.

Încă un aspect important! – orice iris care conține pigment verde va deveni mai intens, mai verde, mai luminos, mai senzual cu un fard de pleoape, un creion, o mascara sau un eyeliner Viva Magenta.

Tenul “indi” pe care-l întâlnim în Asia, este și el în contrast cu Viva Magenta, pe axa roșu-verde. Se pot folosi cu succes machiaje Viva Magenta, pe pleoape.

În industria frumuseții, Pantone vede culoarea anului purtată în păr, în special pe vârfuri, un aspect îndrăzneț care poate transforma părul într-un accesoriu. Viva Magenta strălucește și pe buze, obraji și unghii. Această nuanță versatilă este universal măgulitoare pentru vârste, genuri și nuanțe de piele.

Iată o culoare care reprezintă un tribut adus machiajului, frumuseții feminine.

Concluzie: machiajul este “pe orbită”, este din ce în ce mai important pentru oameni, este prezent în viața noastră. Verry Perry, culoarea anului 2022, ne transmitea că ne cam mutăm în metavers, ceea ce se și întâmplă, dar dacă trebuie să funcționăm și așa… atunci nu se poate fără machiaj. Acesta este motivul pentru care se mai folosește și denumirea de VeriMagenta.

Iată ce mai comunică Institutul Pantone:

Pe măsură ce ne echilibrăm viața digitală și cea fizică, continuăm să ne creștem aprecierea pentru lumea naturală. Culoarea Anului 2023 recunoaște atracția noastră gravitațională către culorile naturale, pe măsură ce mișcările cresc în jurul schimbărilor climatice, durabilității și protecției terenurilor.

În procesul de selecție Culoarea Anului din acest an, Pantone a observat o apreciere sporită și o conștientizare a naturii reprezentate de nenumărate tendințe ale stilului de viață. Incorporăm mai multe lucruri vii în casele noastre, cum ar fi plante, flori, pereți vii și spații exterioare restauratoare. Găsim o nouă plăcere în călătorii, sport și recreere în aer liber, după ce am întrerupt aceste activități în timpul pandemiei. Suntem mai atenți să ne protejăm corpurile ca urmare a crizelor de sănătate publică – căutăm să aplicăm și să integrăm ingrediente de încredere, dătătoare de viață. Toate aceste tendințe ale stilului de viață vorbesc despre sinceritatea forțelor naturale.

Originile culorii Viva Magenta

Originile organice ale Viva Magenta provin de la gândacul de coșenilă. Această insectă produce colorant carmin, unul dintre cele mai prețioase, mai puternice și mai strălucitoare din familia coloranților naturali. Tonul roșu al Viva Magenta ne conectează la materia originală, și transmite  un semnal primordial de forță.

Culoarea anului 2023 îmbină bogăția, căldura și puterea materiilor naturale cu orizonturile bogate și deschise ale lumii digitale. Rezultatul este o nuanță de roșu care ne extinde orizonturile de autenticitate. Metaversul ne creează noi oportunități de a ne exprima, iar forța brută a Viva Magenta ne inspiră să facem acest lucru cu încredere și curaj”, a scris Mirela Vescan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel