În urmă cu nici 24 de ore, Nicușor Dan a făcut gestul de retragere a avizului.
UPDATE: Proiectul a trecut cu 17 voturi ”pentru”, 5 împotrivă și 2 abțineri.
Revenim cu informații exclusive.
Primarul general Nicușor Dan le cere primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, dar și Consiliului Local să nu aprobe Planul Urbanistic de detaliu ce ar permite companiei One United Properties să construiască mai multe clădiri, printre care cinci turnuri de 35 de etaje, pe Șoseaua Progresului 48 - 50. Astăzi, PUD-ul este pe ordinea de zi a Consiliului Local Sector 5, chiar în acest moment fiind ședința. Inițial, Primăria Capitalei dăduse avizul pentru documentațiile de urbanism, dar l-a retras. Autorizația pe care trebuie să o dea Primăria Sectorului 5 este pentru două clădiri de 35 de etaje, două de 25 etaje, unul de 17 etaje și o clădire de 10 etaje, una de 5 și una de 4 etaje, cu destinația locuințe și imobile mixte. Acestea ar urma să se desfășoare pe un teren de 44.873 mp, dezvoltatorul imobiliar fiind One Cotroceni Park /One Cotroceni Towers.
Marți, Nicușor Dan s-a dus personal la Comisia de Urbanism a Consiliului Local pentru a susține de ce PUD-ul este ”nelegal”. Solicitarea către Primăria Sectorului 5 a fost trimisă marți, la ora 12:00, deci cu nici 24 de ore înainte de ședința locală. ”Am solicitat primarului să scoată proiectul de pe ordinea de zi, consilierilor să nu-l voteze, iar dacă-l votează, secretarul general să nu-l contrasemneze pentru legalitate” a spus primarul general.
Primarul general susține că avizul dat chiar de Primăria Capitalei după ce l-a emis este nelegal, principalul motiv fiind că a fost retras de el din circulație și că ”orice documentație de urbanism și uneori și autorizațiile de construire trebuie să aibă un aviz de circulație. Instituția noastră a dat un aviz de circulație în august 2023 pentru acest proiect, pe care eu l-am retras azi”. Astfel, după ce a retras avizul dat în 2023, în urmă cu o zi, Nicușor Dan afirmă că proiectul nu poate fi votat în lipsa acestuia, fiind nelegal: ”Avizul este semnat de Directorul Direcției Transporturi, iar eu ca superior ierarhic pot să-l retrag. E vina mea că nu m-am ocupat de această Comisie de Circulație care sunt sigur că a dat mai multe astfel de avize”.
Printre motivele invocate de Nicușor Dan, se mai numără procentul de ocupare al terenului, care ar trebui să fie de 40%, conform primarului general, care mai invocă contestarea de ”niște vecini”. El acuză că ”vorbim despre investiții de sute de milioane de euro” care se bazează pe ”acte șubrede”.
În acest context - și-n contextul rezultatelor pentru Consiliul General al Municipiului București - se conturează mai multe scenarii. Principalul scenariu este acela că Nicușor Dan deschide, prin gestul de a retrage avizul, o portiță de negociere cu PUSL, în vederea majorității în Consiliul General al Municipiului București.
Rezultatele pentru Consiliul General al Municipiului București:
Alianţa Dreapta Unită - 27,29% (184.581 voturi)
PSD - 26,59% (179.825 voturi)
PNL - 12,58% (85.046 voturi)
PUSL - 9,66% (65.293 voturi)
AUR - 8,18% (55.291 voturi)
REPER - 7,11% (48.093 voturi)
Negocierea nu ar fi neapărat pentru o majoritate cu PUSL, ci pentru împiedicarea unei majorități cu PSD - PNL - PUSL, care ar spulbera planurile lui Nicușor Dan și cel de-al doilea mandat. Totodată, retragerea avizului ar putea înseamna și un semnal de alarmă sau un avertisment pentru Primăria Sectorului 5, ce va continua să fie condusă de PUSL și-n următorul mandat. O alianță PSD - PNL - PUSL ar avea 48% în CGMB, un lucru de evitat pentru primarul susținut de alianța cu 27,29%, care ar trebui să fie susținută și de AUR, REPER, dar și de PUSL pentru a obține majoritatea (52%).
DCNews a intrat în posesia mai multor documente care se află acum pe masa Primăriei Sectorului 5.
One United Properties a transmis Primăriei Sectorului 5 că retragerea semnată în 30 iulie de Nicușor Dan nu se poate realiza, avizul intrând deja în circuitul juridic și a produs efecte juridice. Conform sursei citate, avizul nu poate fi retras de către autoritatea emitentă, ci prin decizia instanței. În plus, primarul general este acuzat că nu a invocat vreun text de lege care să-l îndreptățească să retragă avizul, fiind acuzat de abuz în serviciu.
Și arhitectul șef al Primăriei Sectorului 5 a emis un document, de 9 pagini, care se află în ședința decisivă în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu