Mişcarea Populară, un demers dincolo de sistemul politic, spune Diaconescu

diaconescu
diaconescu

 Consilierul prezidențial, Cristian Diaconescu, afirmă în cadrul unei înregistrări video, din câte se pare de la Palatul Cotroceni, că Mișcarea Populară  reprezintă  un demers la nivelul societăţii româneşti, "dincolo de sistemul politic, dincolo de lupta sterilă între diverse partide, fracţiuni sau aşa-zise personalităţi".

"Fundaţia Mişcarea Populară reprezintă într-adevăr vehiculul către societate şi ne-am propus ca prin acest cadru de dialog să asigurăm antrenarea tuturor celor care au ceva de spus în legătură atât cu prezentul, cât şi cu viitorul societăţii româneşti. Politicienii au vorbit destul. Ei vorbesc în Parlament, vorbesc la televizor, vorbesc în Guvern şi fac destul de puţin. Este, în acest moment, nevoie ca dvs, cei care aveţi ceva de spus în legătură cu această ţară, în legătură cu viitorul ei, viitor care înseamnă şi soarta copiilor noştri, să vă faceţi auzită vocea", spune Diaconescu, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook intitulat "Mişcarea Populară".

 Consilierul prezidenţial le-a mulţumit celor care au trimis mesaje de încurajare şi celor care şi-au exprimat dorinţa de a face parte din "acest demers la nivelul societăţii româneşti, dincolo de sistemul politic, dincolo de lupta sterilă între diverse partide, fracţiuni sau aşa-zise personalităţi".

 Inițiatorul fundației spune că cei interesaţi pot găsi cererile de aderare la "Mişcarea Populară" pe blogul său personal.

Consilierii lui Băsescu ar trebui demiși pentru incompatibilitate

Curios este faptul că unul dintre sfetnicii lui Traian Băsescu folosește Palatul Cotroceni pentru o platformă politică a unei fundații ce se dorește cât mai curând să devină partid politic. Înregistrarea postată pe Facebook de Cristian Diaconescu se pare că ar fi fost făcută la Cotroceni.

În aceste condiții, oare nu se pune problema unei demisii a consilierului prezidențial și a echipei din jurul lui Traian Băsescu de la Cotroceni care au aderat la această fundație pentru incompatibilitate?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel