Pompierii din Sibiu au fost alertați prin 112 cu privire la dispariția a doi tineri în lacul de la Cisnădie.
Doi tineri care se plimbau cu bicicletele pe marginea lacului din apropiere de Cisnădie s-au dezechilibrat și au căzut în apă. ISU Sibiu intervine de urgență cu un echipaj de pompieri militari și un echipaj SMURD la ieșirea din localitatea Cisnădie spre Cisnadioara pentru căutarea și salvarea personelor căzute în lacul din zonă.
”La fața locului unul dintre tineri, un băiat de aproximativ 17 ani a fost salvat din apă iar celălalt tânăr în varsta de cca 19 ani este căutat de pompierii militari cu barca pneumatică”, se arată într-un anunț făcut de ISU Sibiu.
”Un tânăr de 17 ani a fost scos din apă, conștient, speriat și se acordă asistenta medicală de către echipajul SAJ, dar a doua persoană nu a fost gasită”, a precizat Ambulanța Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu