Laura Codruța Kovesi și-a prezentat principalele obiective pe care și le asumă în cazul în care câștigă aviz pozitiv de la CSM și Traian Băsescu o va numi în fruntea DNA.
Kovesi precizează că va evalua semestrial procurorii DNA pentru a vedea cum au valorificat informațiile obținute de la alte structuri, precum SRI. În plus, anunță că se va opune audierii procurorilor în Parlament în legătură cu anchete pe care le efectuează și, în acest sens, va solicita intervenția CSM.
Laura Codruța Kovesi subliniază că este persoana potrivită să conducă DNA: "în calitate de procuror general am avut un rol semnificativ în conducerea Direcției Naționale Anticorupție prin intermediul procurorului șef, experiența dobândita îmi permite să asigur compatibilitatea dintre activitatea trecută și cea viitoare”, scrie Lumea Justiției. Astfel, ea îi răspunde fostului șef DNA, Daniel Morar, care a spus că în această funcție trebuie pus un procuror DNA.
Iată cele cinci obiective ale Codruței Laura Kovesi:
- "măsurile stabilite de către Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare a progreselor României";
- "consolidarea și apărarea statutului procurorului";
- "optimizarea managementului organizațional și creșterea eficienței și operativității activității de urmărire penală";
- "creșterea transparenței și îmbunătățirea comunicării cu publicul, societatea civilă și mass-media";
- "perfecționarea cadrului normativ cu relevanță directă pentru activitatea Directiei Naționale Anticorupție prin identificarea impedimentelor de natură legislativă și formularea de propuneri de soluționare a acestora".
Vezi aici planul managerial al Laurei Codruța Kovesi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu