Fosta Miss Costinești, Flori Buricea, are acum vârsta de 63 de ani și o poveste emoționantă. După o viață dedicată familiei, Flori a decis că este timpul să se gândească și la ea și să se regăsească pe sine la ”Descoperă-ți frumusețea”.
Flori, o femeie foarte frumosă, aleasă Miss Costinești în tinerețe, s-a căsătorit pe vremea când era o copilă, la 19 ani. La scurt timp însă, a și divorțat, după ce a aflat că soțul a înșelat-o. De atunci și-a crescut singură băiatul, s-a izolat complet timp de mulți ani de zile. Acum, plină de optimism, a decis să iasă la suprafață și să aibă din nou grijă de ea.
"Au trecut anii cu viteză și nu am înțeles nimic din ei. Am tot zis: lasă să crească acum copilul, lasă să-l văd cu un liceu, cu o facultate, să-l văd și cu armata făcută. Să-l văd și însurat. Și uite așa, m-am trezit că a trecut timpul. Și vremea mea nu a mai venit. Și uite că viața, dacă nu o trăiești, te trăiește ea pe tine. Nu-mi mai place de mine. Deloc. Am văzut echipa de la "Descoperă-ți frumusețea" și am zis să încerc și eu", spune Flori.
Hotărâtă să-și redescopere frumusețea și tinereța chiar și la 63 de ani, Flori s-a lăsat cu mare încredere pe mâna stilistei Eli Adam, dar și a echipei de profesioniști pentru marea transformare.
Flori a fost atât de încântată de noul look obținut cu ajutorul lui Cristi Pascu încât nu s-a putut abține să nu-l pupe de mai multe ori pe renumitul hair-stylist. La fel a făcut și cu Ovidiu Buta, dar și cu stilista ei, Eli Adam.
"Nici nu mai știu de când nu mi s-a mai spus că sunt frumoasă. Acum sunt fericită. Sunt atât de fericită încât fericirea asta dă pe afară", a declarat Flori după marea transformare.
Ea s-a atașat atât de mult de echipă încât i-a promis lui Ovidiu Buta că-l va suna când i se va face dor de el.
Acum Eli și Flori au mari emoții pentru Gala Frumuseții, difuzată sâmbătă, de la ora 20.20, la Antena Stars. Telespectaorii vor putea vedea dacă stilista care a contribuit la schimbarea radicală a fostei Miss Costinești va câștiga gala acestei săptămâni.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu