După un an de absență, România revine în Miss Universe. Dorina Chihaia este frumoasa antreprenoare care ne va reprezenta țara în cadrul Miss Universe 2019 din Statele Unite.
În urmă selecției naționale Miss Universe România 2019, organizată în capitală de către agenția ExclusivEvent, agenția deținătoare a licenței Miss Universe în țară noastră, avându-l că și președinte pe Ernest Hadrian Böhm, Dorina Chihaia a fost desemnată oficial să reprezinte România în cadrul competiției Miss Universe 2019.
Celebrând în acest an a 68-a ediție, Miss Universe, cea mai importantă și prestigioasă competiție internațională de frumusețe, se va desfășura în acest an în Statele Unite ale Americii în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie. Marea finală va avea loc în Atlanta în dată de 8 decembrie și va fi transmisă în direct de către posturile tv internaționale FOX și Telemundo, dar și online pe www.facebook.com/MissUniverseRomania. În competiție vor fi prezente 90 candidate din tot atâtea țări, marele premiu fiind în valoare de aproximativ 250.000 de dolari americani.
Dorina are 26 de ani, 1.75 m înălțime iar dimensiunile sale sunt 89-61-90. Dorina este născută în București, a locuit în Iași până în anul 2015, iar în prezent locuiește de 4 ani în Shanghai, China.
Dorina este poliglotă, fiind singura dintre cele 90 de concurente prezente în Miss Universe 2019 care vorbește fluent 5 limbi: română, engleză, chineză, italiană și spaniolă.
Dorina a absolvit studiile de licență din cadrul Facultății de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și studiile de masterat din cadrul Koguan Law School a Universității Shanghai Jiao Tong din Shanghai, China, una dintre cele mai prestigioase universități din China dar și din lume, fiind clasată pe locul 56 în topul celor mai bune 100 de universități din întreagă lume.
În 2017 Dorina a fost premiată în Parlamentul României că finalista la categoria „Alte Continente" în cadrul Galei Ligii Studenților Români din Străînătate.
Din punct de vedere profesional, Dorina și-a început activitatea în 2014 că și avocat în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase firme de avocatură din Florența (Italia). În 2015 după ce s-a mutat în China, a activat ca și consultant în cadrul unei companii specializate în comerț internațional, în Shanghai (China). Fiind pasionată de diplomație, drept internațional și relații internaționale, Dorina a decis să se perfecționeze în aceste domenii, ocupând în 2017 postul de Asistent al Consulului României din cadrul Consulatului României din Shanghai (China) iar în 2018 postul de membru al Comisiei Economice și Sociale a Organizației Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific (United Nations ESCAP) în Bangkok (Tailanda), fiind singură aleasă dintre 600 de candidați. Începând cu 2019 Dorina face primii săi pași către antreprenoriat, înființând în Shanghai (China) o companie specializată în promovarea turismului românesc și a tradițiilor românești în China, având că și obiectiv atragerea turiștilor chinezi dar și a investitorilor chinezi în România.
În afara faptului că este antreprenoare, Dorina este și reprezentanta României în cadrul organizației internaționale „The World Youth Leaders", o organizație ce aduce împreună tineri lideri din diferite țări și regiuni ale lumii ce desfășoară o activitate remarcabilă la nivel internațional în domenii precum știință, tehnologie, cultură ș.a.m.d.
Fiind adeptă unui mod de viață cât mai sănătos, Dorina își perfecționează permanent condiția fizică, frecventand sala de fitness 5 zile pe săptămâna și practicând boxul și artele marțiale.
Cea mai mare pasiune a Dorinei este lectura, citind și acumulând zilnic cunoștințe noi care să o ajute să se dezvolte intelectual și profesional. Dorina mai este pasionată și de vioara, dans și călătorii.
Dorina a mai reprezentat România în cadrul competiției Miss Imperial 2018 organizată în Shanghai, China.
Dorina este autorul articolului "16+1: Promises and Pitfalls for EU-China Trade Negotiations în the Context of One Belt One Road Cooperation", apărut în 2019 în numărul 26 al revistei „Lext et scientia Internațional Journal" publicată de Editura Universității Nicolae Titulescu.
„Sunt extrem de fericită că am reușit să-mi împlinesc încă un vis, acela de a-mi reprezintă țară în cadrul celei mai importante competiții internaționale de frumusețe din lume – Miss Universe. Mă simt extrem de onorată să reprezint România în cadrul Miss Universe 2019, fiind perfect conștientă de responsabilitatea pe care o am de acum înainte față de țară mea. Mă voi folosi de acest eveniment mondial și de experiență mea că și reprezentant al României în alte numeroase evenimente și organizații internaționale, pentru a promova turismul, tradițiile și cultură României în față a miliarde de spectatori și telespectatori din întreagă lume. Promit să fac tot ceea ce îmi stă în putere să promovez România cât mai eficient și să mă clasez pe un loc cât mai bun în cadrul competiției. Le sunt profund recunoscătoare și le mulțumesc din suflet tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au susținut de la bun început, familiei mele pentru încredere și suport, agenției ExclusivEvent pentru că m-au considerat cea mai potrivită pentru această misiune, domnului Cătălin Botezatu pentru minunanta rochie de seară pe care o voi purta pe scenă marii finale Miss Universe 2019 din Statele Unite dar și tuturor prietenilor și sponsorilor care mă vor ajută să facem împreună o imagine cât mai bună României în acest eveniment grandios", a declarat Dorina Chihaia – Miss Universe România 2019.
„Țînând cont de educația și experiență să profesională remarcabilă, Dorina Chihaia este fără îndoială una dintre cele mai pregătite delegate a României care au ne-au reprezentant țară într-o competiție internațională de frumusețe până în acest moment. Dorina are inteligență, frumusețea și toate calitățile necesare pentru a face o imagine cât mai bună României în cadrul competiției Miss Universe. Credem în potențialul ei și o vom sprijini cu tot ceea ce este nevoie pentru că România să se claseze pe un loc cât mai bun în cadrul competiției. Dorina este un model demn de urmat de către toate româncele frumoase care își doresc să se remarce în acest domeniu și să promoveze valorile României peste hotare!" a declarat Ernest Hadrian Böhm reprezentantul agenției ExclusivEvent și președintele Miss Universe România
Toți românii sunt invitați să urmărească evoluția Dorinei din perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2019 din Statele Unite ale Americii, vizitând pagină oficială de facebook Miss Universe România - www.facebook.com/MissUniverseRomania - pagină unde vor putea vota România și vor putea vedea cele mai noi și mai fierbinți poze și filmări postate zilnic. Avem nevoie de cât mai multe voturi și like-uri pe pagină de facebook din partea românilor pentru a o susține pe Dorina în cursa pentru câștigarea coroanei Miss Universe 2019! Like-urile și voturile de pe paginile de facebook oficiale vor fi luate în calcul la punctajul final al competiției din Atlanta!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu