EXCLUSIV  Misterele creierului lui Mihai Eminescu. Diagnosticul greșit care l-a distrus

Foto: Ioan Radu Gava
Foto: Ioan Radu Gava

15 ianuarie este ziua în care s-a născut Mihai Eminescu. Marchează Ziua Culturii Naționale.
 

Mihai Eminescu, considerat „Luceafărul poeziei românești”, rămâne o personalitate marcantă a culturii române, iar ziua sa de naștere, 15 ianuarie, este celebrată anual în România ca Ziua Culturii Naționale.

Într-un interviu acordat DC News, traducătorul și psihanalistul Adrian Săhlean a vorbit despre viața și suferințele poetului, punând accent pe diagnosticul greșit care i-a influențat tragic destinul.

„Eminescu are un anumit profil de diagnostic. El a fost un bipolar, cu trăirile lui exaltate. Era când în groapa cu melancolie, când într-o stare de exaltare. Viața lui a fost extrem de neigienică pentru că el bea cantități uriașe de cafea, fuma încontinuu, lucra enorm. Un om care s-a consumat mult mai repede în cei 39 de ani pe care îi avea. După părerea mea, a avut parte de un diagnostic greșit, a fost tratat cu injecții de suflat de mercur, injecții care, la vremea respectivă, erau la modă, lucru care a dus la probleme de circulație care s-au accentuat. A fost ghinionul lui”, a spus Adrian George Săhlean.

Reîntoarcerea la scris după tratament

După o internare la un sanatoriu din Viena, unde medicii nu au reușit să-i identifice exact afecțiunea, Mihai Eminescu s-a întors în România. A reluat scrisul și implicarea în viața politică, activități care, potrivit lui Adrian Săhlean, i-au agravat boala.

Despre presupusa „nebunie” a poetului, Adrian Săhlean a declarat: „Este o stare neuro-psihologică care a fost agravată de combinația dintre stilul de viață, epuizare și tratamentul pe care l-a urmat. Un caz de malpraxis... cum s-ar zice azi. Creierul lui a fost lăsat pe un pervaz să îl mănânce o pisică și nu s-a făcut un buletin de constatare, dincolo de faptul că avea un creier de 2,3-2,4 kilograme care s-a mai găsit doar la Schiller (n.red. - poetul german Friedrich von Schiller) și încă câțiva. Sunt foarte multe lucruri suspecte pe care pot să le atribui neglijenței. Dar poți să intri și în scenarită”.

Ultimii ani și moștenirea culturală

În 1883, starea de sănătate a lui Mihai Eminescu s-a agravat, iar poetul a fost internat la Sanatoriul Caritas din București, sub îngrijirea doctorului Alexandru Suțu. Ulterior, a fost tratat la Viena, la Sanatoriul Ober-Döbling. În 1884, a fost numit subibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași, însă sănătatea lui era deja grav afectată.

Mihai Eminescu s-a stins din viață pe 15 iunie 1889, la București. A fost înmormântat două zile mai târziu, pe 17 iunie, sub un tei din Cimitirul Bellu. În 1948, poetul a devenit membru post-mortem al Academiei Române, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa inestimabilă la patrimoniul cultural românesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel